Cenușa: Nu este clar de ce Președintele țării acționează ca într-un sistem de guvernare prezidențial

Analistul politic Dionis Cenușa declară că ”orice “revolutie democratica” risca sa se impotmoleasca, daca aplica “duble standarde”. Este imperativ ca PAS sa nu actioneze in niciun fel ca cei pe care acesta i-a criticat cand era in opozitie”.

Cenușa a făcut o analiză a ceea ce s-a întâmplat azi în Parlament. ”Prima zi a Parlamentului ales, dar nimic nu s-a decis. Se ia o pauza, desi anterior se vorbea despre urgenta functionarii Parlamentului si respectiv numirea noului guvern, chiar de catre Presedintele Maia Sandu si exponentii PAS.

Intr-un articol de-al meu publicat in ajunul alegerilor, am invocat ideea ca odata cu victoria PAS am putea fi martorii unei “revolutii galbene”. Ideea cu “revolutia” a fost preluata si vociferata astazi de Presedintele Sandu. Poate e o coincidenta, poate cineva din anturajul Presedintelui s-a lasat inspirat. Nu stiu, dar conteaza faptul ca aparent guvernarea galbena realizeaza atat oportunitatea istorica de a reforma tara, cat se responsabilitatea celor care vor sa genereze o “revolutie”.

Cu toate acestea, nu este clar de ce intra republica parlamentara Presedintele tarii actioneaza ca intr-un sistem de guvernare prezidential. Discutiile de astazi din Parlament trebuie sa aiba loc inainte de toate de acei care au fost alesi in alegerile parlamentare. Contrar acestui lucru, Presedintele Sandu incearca sa se impuna in calitate de prima vioara.

Chiar daca cooperarea cu parlamentul va fi una facila, Presedintele tarii are in fata sa constitutia care vorbeste despre separarea puterilor in stat si despre faptul ca Parlamentul este institutia cheie in actul guvernarii, nu Presedintia.

Atat faptul ca s-a luat o pauza de trei zile, cat si faptul ca Presedintele tarii se impune in fata Parlamentului, ar fi taxat foarte dur de mass-media, societatea civila si chiar de PAS, daca ar fi fost vorba de Socialisti si liderul lor Igor Dodon.

Orice “revolutie democratica” risca sa se impotmoleasca, daca aplica “duble standarde”. Este imperativ ca PAS sa nu actioneze in niciun fel ca cei pe care acesta i-a criticat cand era in opozitie. Acest lucru este pentru binele politic al acestui partid, dar, inainte de toate, pentru a nu periclita sperantele enorme ale populatiei care vrea reforme si progres.

Ar fi disproportionat ca situatia de astazi sa fie numita un pas cu stangul, dar este cert ca nu este un PAS clar, cel putin din perspectiva intersului public. Sunt necesare explicatii, care sunt sigur ca vor parveni in curand”, a postat pe Facebook Cenușă.

🔹 Petruti Doru ”Managementul comunicării, managementul curentelor de opinie/așteptărilor cetățenilor vor fi componente extrem de importante. Astăzi, din păcate, așteptările erau altele și cursul evenimentelor din Parlament, lipsa lor de fapt, va genera și va alimenta opinii privind lipsa pregătirii, lipsa soluțiilor, lipsa cadrelor etc. După 2 săptâmâni de discursuri populiste, cu destule confuzii și lipsă de coordonare mesaje, să alegi să nu livrezi nimic în prima zi a Parlamentului când toată lumea așteaptă ceva, oricât de mic … o fi o tactică și asta, cine știe!?” https://bit.ly/3kXrRlG

🔹 Adrian Lupusor: Comunicarea insuficientă cu publicul pe marginea procesului legislativ (se putea explica din start scenariul ședinței de constituire a Parlamentului, pentru a ancora așteptările față de acest eveniment). Ambele chestiuni vor fi relevante pe parcursul întregului mandat al acestui legislativ. https://bit.ly/3kUEBJN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *