S-a dublat fenomenul singurătăţii de când s-a declanşat pandemia

Emoțiile negative au înregistrat o creștere substanțială în această perioadă, în timp ce emoțiile pozitive, precum sentimentul de veselie sau odihnă au evoluat în direcția opusă.

Astfel, unul din patru cetăţeni ai UE s-a simțit singur în primele luni ale pandemiei de Covid-19, potrivit unui raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene, prezentat luni.

Raportul conţine cele mai recente dovezi ştiinţifice privind singurătatea şi izolarea socială în UE şi analizează studiul realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, care arată că sentimentele de singurătate s-au dublat în rândul tuturor grupelor de vârstă în primele luni ale pandemiei.

Prevalenţa singurătăţii a crescut brusc în primele luni de la izbucnirea epidemiei de COVID-19. În timp ce în 2016 aproximativ 12% dintre cetăţenii UE au indicat că se simt singuri mai mult de jumătate din timp, această pondere a crescut la 25% în primele luni de la apariţia COVID-19.

Creştere de patru ori a sentimentului de singurătate în rândul tinerilor

Alte emoţii negative cum ar fi sentimentul de încordare sau de descurajare au urmat aceeaşi tendinţă, în timp ce emoţiile pozitive, cum ar fi sentimentul de veselie, calm, vioiciune sau odihnă au evoluat în direcţia opusă.

Potrivit raportului, s-a înregistrat o creştere de patru ori a sentimentului de singurătate în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, comparativ cu 2016.

Cifrele specifice fiecărei ţări arată că în perioada aprilie – iulie 2020 singurătatea a crescut cu peste 15 puncte procentuale în Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Polonia, Portugalia şi Suedia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *