Merkel îl vizitează pe Vladimir Putin la final de carieră

Cancelarul Germaniei Angela Merkel va face vineri o vizită la Moscova unde va discuta cu președintele Vladimir Putin, ca parte a turneului internațional de adio al liderului creștin-democraților germani care se va retrage din prima linie a politicii în septembrie, după aproape 16 ani de guvernare. Discuțiile dintre cei doi vin pe fondul tensiunilor legate de episodul otrăvirii lui Navalnîi, care a avut loc exact în urmă cu un an, în plină criză a Afganistanului, dar și în contextul finalizării proiectului Nord Stream 2. Merkel este cea care i-a iritat pe liderii europeni atunci când a propus un summit cu Vladimir Putin.

Vizita cancelarului Germaniei la Moscova vine și după discuțiile de rămas bun de la Casa Albă, de luna trecută, și de la Buckingham Palace.

De asemenea, vizita la Putin are loc și pe fondul unor relații bilaterale marcate puternic de epsiodul anexării Crimeei și, mai recent, al tentativei de otrăvire a lui Alexei Navalnîi (care a fost salvat și tratat de medicii germani, după ce autoritățile din Rusia au aprobat transferul său în Germania, pentru ca apoi să îl aresteze la reîntoarcerea acasă).

Merkel, care vorbește fluent limba rusă, nu a avut niciodată încredere în fostul agent KGB Vladimir Putin, și el vorbitor de limbă germană, notează Euronews și The Guardian.

De la momentul din 2001 în care liderul rus părea să-i vrăjească pe parlamentarii germani vorbindu-le în limba lor și făcând apel la unitatea comunității internaționale în lupta împotriva terorismului, imediat după atentatele din 11 septembrie din New York, și până la momentul actual marcat de criza Afganistanului după retragerea trupelor americane (și germane) și sfârșitul unui război de două decenii împotriva teroriștilor, convorbirile dintre cei doi au părut mereu a fi inconfortabile, deși au pozat bând șampanie într-o atmosferă aproape idilică.

“Nu mai există alți lideri politici la nivel global care să fi făcut o treabă atât de bună în a nu se înțelege bine”, relata ziarul german Süddeutsche Zeitung în ajunul vizitei. Gazoductul Nord Stream 2, regimul Lukașenko și mișcarea de reprimare a opoziției din Belarus sunt și ele subiecte importante pe agenda summitului.

Cei doi susțin o conferință de presă comună, la finalul discuțiilor.


Cronica dimineții – 20-08-2021

▪ Pentru astăzi, deputaţii planificau să audieze raportul de progres privind procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar. În şedinţa Parlamentului din 24 august, deputaţii urmează să aprobe mai multe proiecte de lege, în cea de-a doua lectură.

🔹 Natalia Gavrilița susține că Lilian Carabeț, despre care ZdG a scris că locuiește într-o casă de milioane pe care spune că ar fi cumpărat-o cu 45 mii de euro, exercită temporar atribuțiile șefului interimar al IGP https://bit.ly/3yZ0WtM

💲 În ultimul an, prețul grâului a crescut cu peste 40% la nivel european și mondial. Doar săptămâna trecută, ultima zi de tranzacții încheiate a adus pe Bursa de la Paris o nouă creștere, până la un nivel de 254.50 euro, pentru grâul MATIF cu livrare din septembrie https://bit.ly/3D4Kfja

💲 Exporturile Republicii Moldova revin la nivelul de până la criza din 2020 provocată de pandemia de Covid-19 şi se datorează vânzărilor spre Uniunea Europeană. Cel puţin, asta arată statisticile analizate de expertul economic, Veaceslav Ioniţă. Doar în prima jumătate a acestui an, exporturile au crescut cu 161 de milioane de dolari. https://bit.ly/37Xf6Q6

🔹 Gavriliţa: Moldova nu este deocamdată pregătită să primească refugiaţi din Afganistan. “Acum noi suntem mai mult preocupaţi de soarta cetăţenilor noştri care se află în Afganistan. Noi urmărim situaţia, urmărim ca cetăţenii noştri să fie în siguranţă, deocamdată noi alte planuri pentru cetăţenii afgani nu avem”, a declarat premierul.

📢 Opinie – Mariana Kalughin: Schimbarea modului de alegere a şefului CNA va reduce din transparenţa şi încrederea în instituţie şi va fi criticată de instituţiile internaţionale. Este părerea experţilor care le recomandă celor de la PAS să renunţe la proiectul de lege prin care şeful CNA nu va mai fi ales prin concurs, ci la propunerea a 20 de deputaţi. La câteva zile de la aprobarea în prima lectură a proiectului, Parlamentul a organizat consultări publice. https://bit.ly/37Zbs8s

👨‍⚕ Guvernul irlandez a anunțat joi că 84 % din populaţia ţării a fost vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, în timp ce peste 90 % a primit cel puţin o doză de vaccin. Aceste cifre situează Irlanda în fruntea ţărilor Uniunii Europene (UE) cu cel mai mare indice de vaccinare completă, în linie cu ţări ca Spania (72,7 %), Portugalia (78,8 %) sau Danemarca (79,8 %), şi mult înaintea altor ţări ca România (31,6 %), sau Letonia (43,6 %), potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). https://bit.ly/3D1bpY4

👨‍⚕ În Germania a început al patrulea val de infectare cu noul coronavirus – proporţia probelor pozitive în cazul testelor PCR a crescut de la 4% la 6% în decurs de o săptămână. ategoriile mai tinere din rândul populaţiei sunt cele care au fost afectate în mod special de COVID-19 https://bit.ly/3ARnihk

🌏 Cele mai periculoase grupări teroriste din lume – Talibanii – Grupare fondată în 1994 de mujahedinii care au luptat împotriva invaziei sovietice din Afganistan, talibanii au fost în 2019 cel mai sângeros grup terorist din lume. Boko Haram – Fondată în 2009, gruparea urmărește să creeze un „califat” în nord-estul Nigeriei. Statul Islamic (ISIS) – În urma pierderilor teritoriale și înfrângerilor strategice suferite în 2017 la Mosul și Raqqa, activitățile Statului Islamic au scăzut puternic în intensitate. https://bit.ly/2UABufi

🌏 Preşedintele turc Tayyip Erdogan a cerut ţărilor europene să îşi asume responsabilitatea pentru migranţii care vin din Afganistan, adăugând că Turcia nu intenţionează să devină ”unitatea de stocare a migranţilor a Europei”, în contextul turbulenţelor care au loc în urma preluării controlulului de către talibani în statul afgan. https://bit.ly/3mj5W8Y ● Talibanii invită China să contribuie la dezvoltarea ţării. China a jucat un rol constructiv în promovarea păcii şi a reconcilierii în Afganistan şi este binevenită să contribuie la reconstrucţia ţării, a declarat pentru mass-media de stat chineze purtătorul de cuvânt al talibanilor Suhail Shaheen https://bit.ly/3D0yWIL ● Macron a discutat cu Vladimir Putin şi Mario Draghi despre situaţia din Afganistan. El a insistat asupra necesităţii unei “strânse cooperări internaţionale” în ceea ce priveşte criza din Afganistan https://bit.ly/2W2ekPN

💲 Piaţa muncii din Cehia are un deficit de 50.000 de specialişti în IT, aşa că firmele ceheşti au ajuns să caute personal tot mai adânc în fostul bloc comunist de est. Cei mai buni programatori, spune un angajator, se găsesc în Rusia, Belarus, Kazahstan şi Uzbekistan. https://bit.ly/3ATkL6r

🎈 Bonus – TOP 10 cele mai bune aeroporturi din lume în 2021, potrivit World Airport Awards. Pentru prima dată în ultimii aproape 10 ani, Aeroportul Changi din Singapore a pierdut prima poziție în clasamentul anual realizat de Skytrax a celor mai bune din lume. Aeroportul Internațional Hamad din Doha, care a urcat treptat în clasament în ultimii ani, a fost răsplătit în cele din urmă cu prima poziție la categoria „Cel mai bun aeroport din lume”

Recomand si Cronica serii – 19-08-2021 – https://bit.ly/3mj2oDG

Cronica acum un an – 20-08-2020

📜 PLDM reacționat la răspunsul celor de la PAS privind constituirea bloc electoral pentru prezidențiale: „Poziția PAS este pripită, regretabilă și lipsită de viziune politică” https://bit.ly/3k7bT6h

📜 Comisia de la Veneţia recomandă autorităților de la Chişinău să îmbunătățească proiectul de amendare a Codului Electoral înainte ca acesta să fie votat în lectură finală. https://bit.ly/2W3rtaN

📜 Premierul Ion Chicu „nu comentează declarațiile politicienilor, care profita de situația dificilă a oamenilor” – așa a reacționat Ion Chicu la anunțul Platformei DA de a-l denunța la Procuratură, fiind acuzat de „abuz de putere”. Asta după ce șeful Executivului a cerut agricultorilor asigurări că odată cu debursarea subvențiilor, aceștia vor prelucra terenurilor și vor semăna primordial culturi de clasa 1. https://bit.ly/3z2ZRRT

Cronica acum doi ani – 20-08-2019

📜 Maia Sandu, despre acordul ACUM-PSRM: Reforma justiției se discută de câteva săptămâni. „Acum trebuie să ne înțelegem despre reforma justiției. Este cel mai important subiect în acest acord, pe care îl discutăm deja de câteva săptămâni. Mai sunt câteva lucruri față de care avem opinii diferite. Sper că în următoarele zile vom putea ieși public și începe consultările cu societatea”, a spus Maia Sandu. Prim-ministra spune că se preconizează reformarea Curții Supreme de Justiție, „o procedura mai serioasă de alegere a procurorului general”, fortificarea Procuraturii Anticorupție, care „să se ocupe de corupția din sectorul politic”. https://bit.ly/3j1fJi4

Abonează-te la Omniapres.md pe Telegram pentru a afla mai multe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *