Guvernul negociază cu Gazprom

Andrei Spînu spune că negocierile tehnice privind prelungirea contractului de achiziție a gazului rusesc se duc între MoldovaGaz și experții concernului rus, iar reprezentanții puterii se implică în discuții la nivelul conducerii Gazprom, notează IPN

Deși anterior Andrei Spînu anunța că prerogativa negocierilor privind contractul de livrare a gazului rusesc în Republica Moldova aparține MoldovaGaz, acum oficialul spune că și conducerea țării se implică în acest proces. Spînu a anunțat că a avut o discuție cu șeful Gazprom, Alexei Miller, propunându-i acestuia o întrevedere la Chișinău sau la Moscova.

„Contractul de livrare a gazelor în Republica Moldova este un contract între doi agenți economici, MoldovaGaz și Gazprom. Eu personal am avut discuții cu MoldovaGaz, cu Vadim Ceban, cu referire la faptul cum decurg aceste negocieri. Faptul că guvernarea nu este implicată în discuțiile cu Gazprom este un fals, chiar astăzi am avut câteva discuții cu domnul Miller la subiectul livrării gazului. Sperăm ca în următoarele zile să existe claritate pe acest contract și să aducem această claritate și cetățenilor”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la postul public de televiziune JurnalTV.

Cronica dimineții – 23 septembrie 2021

  1. 🔹 Magistrații mai multor instanțe de judecată din țară au emis o declarație comună prin care își exprimă regretul față de adoptarea legii prin care le-au fost anulate garanțiile sociale. Potrivit judecătorilor, asta s-a întâmplat îm condițiile în care anterior deja au fost emise două Hotărâri ale Curţii Constituționale prin care tentativele de excludere a acelorași garanții au fost declarate neconstituționale. https://bit.ly/3ABBATt
  2. 🔹 Maia Sandu a declarat tranșant în cadrul celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU) că trupele Federației Ruse trebuie retrase de pe teritoriul țării. https://bit.ly/3o6Owxc
  3. 🔹 Guvernul Gavrilița ar urma să fie demis până la finele anului curent sau începutul anului 2022, pe fonul nemulțumirilor din societate. Pronosticul a fost făcut în această seară de socialistul Igor Dodon, care se așteaptă la proteste masive din cauza scumpirilor operate în ultima perioadă
  4. 🔹 Liderul PSRM încă nu s-a vaccinat anti-Covid: Încă am anticorpi, dar și aștept vaccinul Sputnik https://bit.ly/3kzlYdI
  5. 👨‍⚕️ Elevii își vor continua studiile cu prezență fizică la școală, indiferent de codul de alertă instituit în localitate în legătură cu numărul cazurilor de COVID-19. Universităților le este recomandat să organizeze procesul educațional la distanță. Totodată, antreprenorii care vor dori să desfășoare evenimente cu mai mulți vizitatori vor fi obligați să ceară certificate COVID-19. https://bit.ly/3u40Lvv
  6. 👨‍⚕️ O tânără de 19 ani, care lucra la cel mai mare centru de vaccinare din Bordeaux, din sud-vestul Franței, a fost condamnată miercuri la 18 luni de închisoare cu suspendare pentru că a falsificat aproximativ douăzeci de permise de sănătate în beneficiul rudelor https://bit.ly/3CEP5T2
  7. 🌏 Agenția Internațională a Energiei (IEA) a cerut Rusiei să furnizeze Europei o cantitate mai mare de gaze naturale, apreciind că actuala criză din energie este o oportunitate pentru Moscova să arate că este “un furnizor de încredere” Rusia își îndeplinește obligațiile contractuale de a livra gaze Europei, dar exporturile sale către continent încă sunt la un nivel mai scăzut decât în 2019, înaintea pandemiei. O cantitate mai mare de gaze naturale ar ajuta Europe să-și majoreze rezervele înainte de iarnă. https://bit.ly/3EH3VdJ
  8. 💲 Principalul motiv invocat pentru creșterea bruscă a prețurilor la electricitate este scumpirea gazelor naturale utilizate în toată Europa pentru a genera un procent-cheie de energie electrică. Dar realitatea este mai complexă, implicând probleme de proiectare a pieței energiei electrice, strategiile climatice pe termen lung și „un pic de ghinion”, notează publicația europeană Politico https://bit.ly/3zyIVC0 * Comisia Europeană va crea un set de măsuri pe care statele membre le vor putea lua pentru a contracara creşterea preţurilor energiei https://bit.ly/3ETHkeb
  9. 💲 Prețul la gaze naturale, Budapesta are 2,87 euro/100 kWh în august, cel mai ieftin în rândul capitalelor din UE, cel mai scump fiind în Stockholm (22,33 euro/100 kWh), Copenhaga (12,38 euro/100 kWh) şi Amsterdam (10,99 euro/100 kWh). https://bit.ly/3u52VLG
  10. 💲 Budapesta are și cele mai mici preţuri la energie din rândul capitalelor UE – 10,63 euro pentru 100 kWh (kilowat-oră) de electricitate în august. Budapesta este întrecută doar de Belgrad (Serbia), cu 8,11 euro pentru 100 kWh. Cea mai scumpă electricitate este în Copenhaga (33,82 euro pentru 100 kWh), Berlin (33,55 euro pentru 100 kWh) şi Londra (27,81 euro pentru 100 kWh). https://bit.ly/3u52VLG

🎈 Bonus – După carnea sintetică, pe masa consumatorilor europeni este pe cale să sosească şi peștele fals. File de peşte produs din culturi celulare, aparținând probabil unor specii de pești care sunt greu de reprodus sau, dimpotrivă, speciilor supraexploatate și care nu mai sunt durabile. https://bit.ly/3kEImCJ

♦ Recomandăm și Cronica serii – 22 septembrie 2021 – https://bit.ly/39s3gOO


Cronica peste ani – 23 septembrie

📜 23 septembrie 2020

  • ▪ Prim-ministrul Ion Chicu: „Crearea Biroului pentru relații cu veteranii – angajament îndeplinit de către Guvern față de veterani” https://bit.ly/2XzO9QJ
  • ▪ PAS a depus la CEC listele cu semnături în susținerea înregistrării Maiei Sandu la alegerile prezidențiale https://bit.ly/3EHZAHc
  • ▪ Igor Dodon: Statul va elabora, în cel mai apropiat timp, o strategie națională de reabilitare a sistemului de irigare în agricultură https://bit.ly/3u2NH9P
  • ▪ Ion Chicu: „Nu comentam deciziile CC, dar vreau sa spun ca unele decizii ale acestei Curti anul acesta ne costa bugetul deja mai mult de 6 miliarde de lei.” https://bit.ly/3nYVvs5
  • ▪ Statul vrea să atragă străini care să muncească în Moldova. Au fost simplificate condițiile de angajare a acestora https://bit.ly/39rVjcs

📜 23 septembrie 2019

  • ▪ Igor Dodon: Din actuala coaliție de guvernare ar putea să se retragă unul dintre partidele care formează blocul ACUM https://bit.ly/2XR0sbR
  • ▪ Investitorii ruși se arată interesați de portul Giurgiulești. Dodon: Cred că apariția unui investitor rus acolo, este destul de reală https://bit.ly/39sw7mj
  • ▪ Maia Sandu: Campania PSRM este finanțată din bani rusești prin Bahamas. Procuratura Anticorupție a încetat procesul penal privind finanțarea PSRM, în baza înregistrărilor video cu Dodon și Plahotniuc https://bit.ly/3kx36vO
  • ▪ Dosarul AIR Moldova: Sechestru de peste 300 milioane de lei pe capitalul companiei https://bit.ly/3EJoXs8

📜 23 septembrie 2018

  • ▪ Veaceslav Negruţa: Nu are loc niciun fel de recuperare a fondurilor fraudate în cazul miliardului. Încasările care s-au făcut de către administratorii de lichidare ai celor trei bănci comerciale sunt proceduri de insolvabilitate, din vinderea activelor şi recuperarea acelor credite care vin conform graficului se rambursează. https://bit.ly/2XJD2oY
  • ▪ Plahotniuc și Gaburici, la tăiat panglica într-un sat – au inaugurat un drum renovat în satul Micleușeni din raionul Strășeni. Situată în vecinătatea raionului Nisporeni, localitatea este inclusă în circumscipția Nisporeni, acolo unde Plahotniuc ar intenționa să candideze la alegerile parlamentare din 24 februarie. https://bit.ly/3EG2UT8

📜 23 septembrie 2017

  • ▪ Andrei Năstase şi Maia Sandu: „Aşteptăm în continuare de la conducerea televiziunii naţionale un răspuns clar la solicitarea de a acorda opoziţiei o oră de emisie pe săptămână.” https://bit.ly/3hYKLpI
  • ▪ Președintele Igor Dodon se laudă cu o captură impresionantă la pescuit https://bit.ly/3nTTZaO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *