Președintele, care a câștigat alegerile cu lupta anticorupție, a fost acționar într-o rețea de firme offshore

Administraţia prezidențială de la Kiev a încercat luni să justifice faptul că președintele Volodimir Zelenski a recurs la societăţi offshore, după dezvăluirile din ampla anchetă jurnalistică supranumită “Pandora Papers”. Zelenski şi-a construit imaginea pe lupta împotriva corupţiei şi a abuzurilor celor puternici, un atu care l-a ajutat la câștigarea alegerilor.

Volodimir Zelenski şi partenerii săi în cadrul societăţii de producţie Kvartal 95 au înfiinţat din 2012 o reţea de firme offshore, care a servit în special la achiziţionarea a trei proprietăţi costisitoare în centrul Londrei, potrivit anchetei Pandora Papers, publicată duminică de Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie (ICIJ).

Potrivit aceleiaşi surse, chiar înainte de alegerea sa la preşedinţia Ucrainei în 2019, Zelenski a cedat acţiunile sale la una dintre aceste societăţi offshore, Maltex Multicapital, asociatului său din epocă Serghii Şefir, astăzi primul său consilier, vizat recent de o tentativă de asasinat.

Administraţia prezidenţială a explicat că Volodimir Zelenski, pe atunci un celebru comic, şi asociaţii săi încercau astfel să-şi “protejeze” grupul împotriva “acţiunilor agresive” ale regimului “corupt” al fostului preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici, destituit în 2014, scrie AFP, preluată de Agerpres.

“Jurnaliştii au confirmat de facto respectarea absolută de către preşedinte a normelor legislaţiei anti-corupţie”, a dat asigurări Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale.

Mihailo Podoliak nu a comentat totuşi alte dezvăluiri din anchetă, potrivit căreia soţia preşedintelui ar fi continuat să primească dividende provenind de la o societate offshore.

Tabăra fostului preşedinte Petro Poroşenko, un miliardar învins de Zelenski în alegerile prezidenţiale din 2019 şi care a fost la rândul său citat într-o altă anchetă jurnalistică privind societăţi offshore, s-a folosit imediat de ocazie pentru a-l ataca pe şeful statului, acuzându-l de fraudă fiscală.

“El şi complicii lui au scos bani în offshore-uri fără a plăti impozite pentru ei în Ucraina”, a postat pe Facebook deputata Irina Gheraşcenko, numindu-l pe Zelenski “preşedintele offshore”.

Înainte de a veni la preşedinţia acestei ţări care este una dintre cele mai sărace din Europa, Zelenski a jucat într-un serial rolul unui profesor de istorie ales preşedinte după ce a denunţat corupţia endemică din Ucraina.

În timpul campaniei sale electorale, el a cultivat o imagine de om al poporului care vrea “să distrugă sistemul” şi a promis o luptă feroce împotriva corupţiei, precum şi egalitate în faţa legii în această ţară cunoscută pentru abuzurile celor bogaţi şi puternici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *