Deputat PAS | Statul nu poate susține agricultorii prin reducerea impozitele la carburanți

Statul nu poate susține solicitarea agricultorilor de a reduce impozitele la carburanți, deoarece această măsură ar crea o gaură mult prea mare în buget.

Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat, în cadrul ședinței comisiei economie, buget și finanțe, că doar anul trecut din accizele și TVA la motorină și benzină în buget s-au acumulat venituri de 6 miliarde de lei.

Marian a sugerat însă ca unele proiecte să fie analizate în cadrul programului anticriză care este elaborat de Guvern.

”Trebuie să înțelegem că avem și anumite responsabilități sociale, obligații pe care le are statul să plătească pentru drumuri, grădinițe, salarii, pensii și să anulezi pur și simplu 6 miliarde de lei, care au fost anul trecut din veniturile la partea accizelor și TVA la carburanți, vă dați seama ar fi o gaură mult prea mare. Dar, pentru categoriile vulnerabile se va veni cu măsuri în ceea ce privește motorina, în special agricultori și transportatori”, a spus Marian.