Ion Chicu: Este o eroare faptul că s-a renunțat la acest suport bănesc unic pentru cetățeni. Mai curând a fost o cedare în fața partenerului străini

Regret foarte mult și, am văzut reacții nu prea adecvate, din partea guvernării care au renunțat la acele suporturi bănești unice pentru pensionari, declară fostul prim-ministru, Ion Chicu, în cadrul emisiunii Moldova Zi de Zi de la TV 6.

Potrivit lui, ”era o practică care, putem să o considerăm cum doriți – fie pomene, fie cadouri, dar atunci când oamenii care aveau o pensie până la 2000 – 3000 de lei, primeau în acest suport bănesc, eu cred că era un suport bun.

Și, apropo, era un suport nu doar pentru acești oameni, dar inclusiv pentru economie, pentru că banii ajungeau la oamenii care nu făceau depozite la bănci, ci imediat mergem la magazin și cumpăr au lucrurile necesare”, mai spune Chicu.

Cine beneficia de acest suport?

Beneficiază acei care aveau cuantumul pensiei sau alocațiilor sociale mai mic de 2000 lei, adică din 740 de mii de beneficiari acestor prestații, în jur de 640.000 – 650.000 de cetățeni, primeau acest ajutor unic în sumă de 600 lei, 700 lei sau chiar 1000 lei, pentru că ultima dată s-au oferit celor care au mai puțin de 4000 de lei.

Ion Chicu susține că ”politicienii pot spune multe despre aceasta, dar eu sunt sigur că 99 % din acei oameni care primeau acești bani și avem informația respectivă, cum oamenii așteptau, ei salutau acest lucru.

Primeau, este un cuvânt la modă acum, ”țintit” anume la acei oameni pentru care pensie era foarte mică și atunci când primeau un supliment o dată sau de două ori pe an, era binevenit
Faptul că s-a renunțat la acest lucru nu dă dovadă de o clarviziunea a guvernării.

Mai degrabă este vorba despre o cedare în fața partenerului străini pentru că noi tot am avut așa presiune să nu alocăm acești bani, dar până la urmă, depinde cum îți stabilești prioritățile.
Consider că este eroare că s-a renunțat la acest suporturi bănești unice.

De aceea, faptul că s-a făcut indexarea este bine, dar este insuficient la această etapă, susține Ion Chicu.