Orban l-a invitat pe Putin la discuții cu liderii Ucrainei, Franței și Germaniei: „El a spus da, însă cu condiţii …”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat miercuri că i-a sugerat preşedintelui rus Vladimir Putin, de care este apropiat, să declare un armistiţiu imediat şi să discute cu liderii ucrainean, francez şi german, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Viktor Orban a adăugat că l-a invitat pe Vladimir Putin la Budapesta pentru discuţii cu liderii ucrainean, francez şi german. „El (Putin) a spus da, însă cu condiţii”, a precizat Orban, fără a oferi alte detalii.

Premierul ungar a dat asigurări că şeful statului rus a avut iniţiativa acestui apel telefonic, după ce l-a felicitat deja pentru a patra sa victorie în alegerile legislative care au avut loc duminică.

Ungaria, ţară membră a Uniunii Europene (UE) şi a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), nu l-a condamnat explicit pe Vladimir Putin de la declanşarea ofensivei militare ruse, chiar dacă ea a condamnat invazia rusă.

„Ceea ce este sigur e că noi nu vom trimite arme Ucrainei. Noi nu vom ceda presiunii pentru a extinde sancţiunile la petrolul şi gazul rusesc”, a insistat Viktor Orban.

Întrebat cu privire la oraşul ucrainean Bucea, din nord-vestul Kievului, unde zeci de cadavre au fost descoperite săptămâna trecută, Orban s-a delimitat de valul de condamnări ale ţărilor occidentale. „Cred că trebuie examinate toate atrocităţile, noi trăim într-o epocă de manipulare masivă”, a afirmat el, cerând o anchetă „independentă şi echitabilă” şi îndemnând la protejarea civililor „cu orice preţ”.

Kremlinul a anunţat la rândul său într-un comunicat că Vladimir Putin a discutat la telefon cu premierul Ungariei, Viktor Orban, despre organizarea de negocieri între Rusia şi Ucraina.