Au fost sancţionați 398 de congresmeni americani ca măsură de represalii

Rusia a anunţat că 398 de membri ai Congresului Statelor Unite vor avea interdicţia de a intra pe teritoriul său ca măsură de represalii pentru o decizie similară adoptată de Washington pentru a pedepsi ofensiva rusă în Ucraina, transmite Agepres.

“Ca reacţie la un nou val de sancţiuni anti-ruseşti adoptate pe 24 martie de administraţia Biden împotriva a 328 de deputaţi ai Dumei (…) sunt adoptate măsuri punitive împotriva a 398 de membri ai Camerei Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite, a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat.

În comunicatul de presă sunt publicate numele congresmenilor americani interzişi acum în Rusia “în mod permanent”.

Într-un alt comunicat, ministerul rus de externe informează despre adoptarea, tot ca măsură de represalii, a aceleiaşi interdicţii în cazul a 87 de senatori canadieni ale căror nume sunt, de asemenea, publicate. Pe 24 martie, Ottawa a sancţionat membrii Camerei Superioare a parlamentului rus.

Totodată, ministerul rus de externe a anunţat expulzarea unui diplomat din cadrul ambasadei Cehiei la Moscova, care trebuie să părăsească Rusia până sâmbătă, ca răspuns la o acţiune similară a autorităţilor de la Praga din luna martie.

În ultimele săptămâni, mai multe ţări occidentale au expulzat diplomaţi ruşi în urma ofensivei ruse în Ucraina.