Rusia avertizează contra riscului “real” de izbucnire a unui război mondial

Rusia a asigurat că vrea să continue negocierile de pace cu Ucraina, avertizând asupra pericolului “real” ca acest conflict să degenereze în al Treilea Război Mondial, a doua zi după vizita miniştrilor americani la Kiev, scrie AFP.

Volodimir Zelenski că „s-a prefăcut” că discută cu Moscova

În timp ce armata rusă afirmă că a lovit luni în jur de 100 de ţinte în Ucraina, inclusiv instalaţii feroviare în centrul ţării, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov l-a acuzat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că „s-a prefăcut” că discută cu Moscova, transmite Omniapres.md cu referire la news.ro.

“Este un actor bun (…), dacă ne uităm atent şi citim atent ce spune, veţi vedea mii de contradicţii”, a afirmat şeful diplomaţiei ruse, citat de agenţiile ruse de presă. Dar “noi continuăm să purtăm negocieri cu echipa” uraineană “şi aceste contacte vor continua”, a declarat el.

Lavrov a avertizat asupra riscului unui al Treilea război mondial

Într-un context de tensiuni fără precedent între Moscova şi Occident din cauza războiului din Ucraina, Lavrov a avertizat asupra riscului unui al Treilea război mondial. “Pericolul este grav, este real, nu putem să-l subestimăm”, a considerat Lavrov.

Aceste declaraţii vin a doua zi după vizita la Kiev, unde s-au întâlnit cu preşedintele Zelenski, a şefului Pentagonului Lloyd Austin şi a secretarului de stat Antony Blinken – primii lideri americani care merg în Ucraina de la începutul conflictului pe 24 februarie.

La întoarcerea din această vizită, şeful Pentagonului a estimat că Kievul poate câştiga războiul.

“Primul lucru pentru a câştiga este să crezi că-l poţi câştiga. Şi (ucrainenii) sunt convinşi că pot câştiga (…). Ei pot câştiga dacă au echipamente bune, susţinere”, a declarat luni Austin.

Zelenski a afirmat că victoria ucraineană nu este decât o chestiune de timp.

“Datorită curajului, înţelepciunii apărătorilor noştri, datorită curajului tuturor ucrainenilor, tuturor ucrainencelor – statul nostru este un adevărat simbol al luptei pentru libertate”, a estimat el într-o alocuţiune.

SUA furnizează arme grele pentru ofensiva rusă

Statele Unite, care au anunţat un nou ajutor militar direct şi indirect pentru Ucraina de 700 de milioane de dolari – ajutorul lor atinge până acum 3,4 miliarde de dolari -, au accelerat livrările de echipamente militare, pe care Volodimir Zelenski nu încetează să le ceară.

SUA furnizează arme grele pentru ofensiva rusă care se concentrează pe estul şi sudul Ucrainei, după ce trupele de la Moscova au eşuat în regiunea Kiev, de unde s-au retras la sfârşitul lui martie.

Austin a spus că “vede Rusia Rusia slăbită într-o asemenea măsură încât nu mai poate face aceleaşi lucruri ca invazia Ucrainei”.

Potrivit ministrului rus al Apărării, aviaţia sa a bombardat luni 82 de situri militare ucrainene, dintre care patru posturi de comandament şi două depozite de carburant, iar armata sa a tras “rachete de înaltă precizie” asupra a 27 de ţinte.

La rândul său, ministerul ucrainean al Apărării a indicat că armata rusă a continuat să-şi consolideze apărarea antiaeriană, să reconstituie pierderile legate de ofensiva anterioară şi să bombardeze infrastructurile.

Luptele continuă şi în regiunea Harkov din nord-est, cu o „încercuire parţială” a celui de-al doilea oraş al Ucrainei, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării. Bombardamntele zilnice i-au forţat pe civilii din cartierele vizate să doarmă săptămâni întregi în pasaje subterane.