Ion Chicu: Plecați, Natalia, nu așteptați să fiți scoși. Ați ratat… video

Câți din banii promiși la Platforma de la Berlin au ajuns la Chișinău, a fost întrebată Natalia Gavriliță în cadrul unei emisiuni.

Gavriliță declară că au fost anunțați mai multe sume, dar sunt și sume care ar trebui să vină și prin USAID – o agenție a guvernului Statelor Unite.

”Banii care o fost anunțat la Platforma de la Berlin, au fost banii pe care statele le-au anunțat. Da? Acolo, în această sumă au fost și bani despre care se știa deja.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Sunt banii care au fost acordați pentru proiecte. De exemplu 50 de milioane de dolari care au fost anunțate de Guvernul SUA și vor merge pentru proiectele sau agenției pentru dezvoltare în Moldova.

Ion Chicu declară că nu au venit nici un bani promis.

”Zero cenți au venit din acea sumă, dna prim-ministru”, spune Ion Chicu.

Potrivit lui Chicu, ”nu dau europenii bani la coțcarii, care le descalifică companiile oneste în folosul unor dubioși, care ne livrează pașapoarte cu 45 mln.lei mai scump.

Ion Chicu: Operația PAȘaport – o banală hoție. Ei au venit să fure, iar ce-i zămislit din corupție – hoț va fi…

Fiindcă europenii dau ZERO, iar la vamă dispar miliarde, voi nenorociți viitoarele generații de moldoveni, împrumutând acum pentru pensii și salarii la dobânzi de 20%.

Plecați, Natalia, nu așteptați să fiți scoși. Ați ratat…” susține Ion Chicu.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Irina Gutnic este sigură că președintele ADR Chișinău va bloca proiectele investiționale propuse în mun. Chișinău

Viceprimara Irina Gutnic declară că astăzi a participat la ședința de constituire a Consiliului ADR Chișinău.  Potrivit ei, ”încă o autoritate subordonată politic, prin numirea în funcție de președinte al acesteia a primarului com. Stăuceni membru al partidului PAS”, susține Irina Gutnic. Agenția urmează să își...

Maia Sandu: Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun

Maia Sandu a comentat decizia Curtea Constituțională - referendumul privind aderarea la UE este constituțional, poate avea loc pe 20 octombrie și va conține întrebarea: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Avem nevoie de unitate, avem nevoie de implicarea fiecărui partid, organizație civică,...

Domnica Manole anunță aviz pozitiv asupra proiectului de lege pentru modificarea Constituției

Magistrații Curții Constituționale (CC) au dat aviz pozitiv asupra proiectului de lege pentru modificarea Constituției. Astfel, pe 20 octombrie 2024, în R. Moldova ar putea fi organizat referendumul pentru aderarea la UE, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, anunță ZdG.md. De asemenea, integrarea în Uniunea...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica