Primarii din trei mari capitale europene – Berlin, Madrid și Viena – au fost păcăliți că poartă convorbiri cu Vitali Klitciko

Deepfake-urile folosesc o formă de inteligență artificială numită „deep learning” pentru a realiza imagini ale unor evenimente false sau pentru a crea animații cu politicieni care țin discursuri false.

Primărița Berlinului, Franziska Giffey, a participat vineri la o convorbire programată pe platforma de videoconferințe Webex cu o persoană despre care spune că arăta și avea vocea exact ca a lui Vitali Klitciko, scrie „The Guardian”.

„Nu a existat niciun indiciu că apelul de videoconferință nu se desfășura cu o persoană reală”, a declarat biroul ei într-un comunicat.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Abia după vreo 15 minute, Franziska Giffey a devenit suspicioasă, pentru că presupusul primar al Kievului aflat la celălalt capăt al firului a început să vorbească despre problema refugiaților ucraineni care păcălesc statul german cerând ajutoare sociale necuvenite și părea să-i ceară ca refugiații să fie trimiși înapoi în Ucraina pentru a-și face serviciul militar.

Când conexiunea s-a întrerupt pentru scurt timp, Primăria din Berlin l-a contactat pe ambasadorul ucrainean în Germania, care a confirmat, după ce s-a consultat cu autoritățile de la Kiev, că persoana din convorbirea video anterioară nu era adevăratul Klitciko, a relatat revista Der Spiegel.

„Se pare că avem de-a face cu un deepfake”, a declarat biroul lui Giffey.

„Din păcate, este o realitate că războiul este purtat prin tot felul de mijloace, inclusiv pe internet, pentru a submina încrederea prin mijloace digitale și pentru a-i discredita pe partenerii și aliații Ucrainei”, a declarat edilul din capitala germană.

La rândul ei, Primăria Madridului a depus o plângere la poliție în legătură cu o persoană care s-a dat drept Klitciko într-o convorbire video cu primarul José Luis Martínez-Almeida. Potrivit purtătorului său de cuvânt, edilul capitalei spaniole a devenit suspicios la scurt timp după începerea conversației și a întrerupt convorbirea.

Primarul Vienei, Michael Ludwig, a anunțat miercuri pe Twitter că a vorbit prin apel video cu Vitali Klitciko, care este un fost boxer de categorie grea. Tweetul a fost șters sâmbătă. La scurt timp după aceea, contul oficial al capitalei austriece a transmis o declarație potrivit căreia Ludwig pare să fi fost victima unui „caz grav de criminalitate informatică”.

„Deepfake”-urile sunt montaje în care o persoană dintr-o imagine sau un videoclip existent este înlocuită cu imaginea unei alte persoane. Această falsificare a conținutului, care dă o senzație de perfectă autenticitate, a fost pusă la punct cu ajutorul inteligenței artificiale și a tehnologiei de învățare automată. Uneori amuzante, intrând în categoria farselor, deepfake-urile devin periculoase când sunt folosite în scop de manipulare, pentru a credibiliza știri false, pentru a șantaja sau a comite fraude financiare.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

VIDEO Usatîi a avut dreptate: Instanța a respins cererea Partidului Nostru privind aplicarea retroactivă a tarifelor mai mici la gaz

Renato Usatîi a avut dreptate. Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Centru a pronunțat vineri, 19 aprilie, decizia pe care liderul Partidului Nostru a prezentat-o în ajun. Astfel, magistrații au respins cererea Partidului Nostru de a aplica tarife mai mici la gazele naturale cu...

SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline

SUA au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, în mod deloc surprinzător, un veto în Consiliul de Securitate cererii palestiniene, criticată de Israel. De mai multe săptămâni, palestinienii, care din 2012 au statutul inferior...

Alexei Paniș: Consiliera Olesei Stamate mi-a accesat datele cu caracter personal

Judecătorul Alexei Paniș a reiterat, în cadrul evaluării sale repetate, în fața Comisiei Pre-Vetting, că deține informații oficiale precum că, datele sale cu caracter personal au fost accesate de consiliera fostei președinte a Comisiei juridice, Olesea Stamate. Judecătorul a remarcat că a aflat despre aceste...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica