Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, afirmă că Eugen Rurac urma să fie numit șef la PCCOCS. „În privința lui Rurac era consens. La o anumită etapă, în turn, la doamna Președintă au apărut obiecții, drept urmare a început să se caute formula pentru a stopa concursul”, a declarat Nagacevschi în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4.
„S-a stricat un lucru simplu. În privința lui Rurac era consens. El trebuia să fie următorul șef la PCCOCS. La o anumită etapă, în turn, la doamna Președintă au apărut obiecții. Toți aveau consens, doamna Președintă avea obiecții. În momentul în care au apărut obiecții, a început să se caute formula pentru a stopa concursul, transmite UNIMEDIA.
Azi avem o situație inedită, oamenii așteaptă să fie invitați la interviu, dar nu are cine îi primi. Primul și-a dat demisia omul lui Litvinenco”, a spus Nagacevschi.
@omniapres.md