Bloomberg: Ungaria s-a opus prin veto rezoluției UE privind mandatul de arestare a lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin în urmă cu trei zile, instituția considerându-l pe președintele rus direct și personal responsabil pentru crimele comise de forțele rusești în Ucraina. Uniunea Europeană nu a salutat această decizie prin nicio declarație sau poziție oficială, iar Bloomberg arată că guvernul Ungariei, singurul aliat al lui Putin în UE, a blocat o astfel de declarație.

În mod neobișnuit pentru un astfel de eveniment, doar Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borell a emis o declarație în nume propriu în care a afirmat că a „luat act” de acțiunea Curții Penale Internaționale, fără ca poziția sa să fie dublată de una a întregii Uniuni Europene.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Potrivit surselor Bloomberg, acest lucru s-a datorat faptului că declarația comună a statelor membre UE a fost respinsă prin veto de Ungaria. Miniștrii de justiție din UE au emis o declarație comună în care au spus că susțin decizia, dar nici aceasta nu a fost semnată de Ungaria.

Ministerul maghiar de Externe a respins informația, catalogând informația din Bloomberg drept minciună. „Este o minciună că Ungaria a opus veto la declarația UE privind cazul Curții Penale Internaționale”, a declarat luni seară purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe, Máté Paczolay, citat de Telex.

Potrivit acestuia, Ungaria a comunicat Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate Josep Borrell următoarea poziție: „Ungaria ia act de decizia CPI și nu dorește să o comenteze în niciun fel. Cu toate acestea, în cazul în care Înaltul Reprezentant sau orice stat membru dorește să facă o declarație, Ungaria nu se va opune acesteia”.

Realitatea este că pozițiile comune pe politică externă ale UE sunt adoptate cu vot unanim. Lipsa acestui vot din partea Ungariei echivalează cu un veto.

CPI, cu sediul la Haga, a anunțat vinerea trecută că a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin, pe motiv de presupusă responsabilitate pentru crime de război, și al Mariei Lvova-Belova, comisarul pentru drepturile copilului din cadrul administrației prezidențiale de la Moscova, suspectată că este personal responsabilă pentru deportarea și transferul ilegal de copii ucraineni în Rusia.

Guvernul Viktor Orban este singurul aliat al Rusiei în interiorul UE. Budapesta a blocat în ultimul an mai multe sancțiuni dure la adresa Moscovei și a preluat propaganda rusă. În plus, Ungaria nu oferă nici un sprijin militar Ucrainei.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Andrei Nastase: Când eu și colegii mei luptam în stradă, partenerii de dezvoltare îl susțineau pe Plahotniuc

Andrei Nastase declară că atunci când împreună cu colegii „eram în stradă și luptam pentru statul de drept, drepturile și libertățile civice, dreptul la asociere, libertatea presei, Plahotniuc, susținut de partenerii de dezvoltare, îmi punea în cârcă orice doar pentru a mă compromite„. Cum a...

VIDEO Consiliul Superior al Procurorilor s-a întrunit astăzi în ședință

Consiliul Superior al Procurorilor s-a întrunit astăzi în ședință: Plenul va examina dosarele candidaților pentru funcția de Procuror General Consiliul Superior al Procurorilor s-a întrunit astăzi, 24 mai, în ședință. Pe agendă sunt două subiecte, printre care și examinarea dosarelor candidaților în cadrul concursului pentru...

Statele Unite îşi vor revizui termenii cooperării cu Georgia şi introduc restricţii de vize

Statele Unite îşi vor revizui întreaga cooperare cu Georgia după ce parlamentul acestei ţări a adoptat o lege controversată privind "influenţa străină", a anunţat joi seara secretarul de stat Antony Blinken, relatează AFP şi Reuters. "Astăzi lansez o revizuire completă a cooperării bilaterale dintre Statele...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica