Comisia de la Veneția a verificat propunere de evaluare a judecătorilor, adică mai simplu spus, curățare sistemului. Opinia respectivă spune foarte multe lucruri. În primul rând se face comparație ce s-a întâmplat la preventing și cea urmează să se întâmple la venting.
Despre aceasta afirmă magistratul Constantin Chilian ]n cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N 4.
În primul rând se spune că înființarea unor instituții ad hoc distruge organele existente – ANI și Procuratura – scade capacitatea lor de a lucra și respectiv scade și susținerea, autoritatea instituțiilor.
Un alt punct foarte important pe care eu chiar am vrut să o regăsesc acolo este faptul că ministerul Justiției a spus că acest proces este unic excepțional și extraordinar. Comisia Centrală a răspund că această afirmație este declarativă.
Ei scriu că singura garanție că procesul respectiv nu va fi repetat este una politică, dar nu una legală. Având în vedere că acum majoritatea are susținerea partenerilor externi, posibil pe viitor ea nu va mai fi această susținere și, deci, noi ne lăsăm la mâna partenerilor dacă ei vor vrea va fi următoarea evaluare, dacă nu, nu., despre aceasta se spune în opinia Comisiei, declară Constantin Chilian.
În opinia Comisiei de la Veneția, se spune negru pe alb – membrii internaționali care sunt aleși sunt colegii de respective nu trebuie fi priviți din start ca independenți, ci trebuie să fie verificat istoricul lor – de unde vin, cum vin și să fie asigurat imparțialitatea și Independența lor. Comisia la acest aspect nu au găsit răspuns.
Cel mai interesant și vine din opinia respectivă sunt articolul 12 articolul. În articolul 12 sunt criterii pentru care poate fi dat afară un judecător în urma vetingului.
În acest articol într-un punct se spune – modul în care eu este formulat acest articol poate conduce la aplicarea lui abuzivă de către autorități. Respectiv, în cazul acestor greșeli, judecători vor putea beneficia corectarea acestor greșeli în față fie curții Supreme, fie Curții Europene, fie altei instanțe. Dar dacă acest lucru se va întâmpla, va scădea încrederea în întreg procesul și în sistemul judecătoresc, mai declară Constantin Chilian.
@omniapres.md