DECIZIE România se angajează să stocheze gaze, țiței și produse petroliere pentru a aproviziona Republica Moldova în caz de criză

România și Republica Moldova se pregătesc să semneze un tratat interstatal al cărui draft negociat prevede inclusiv că partea română își va lua angajamentul de a constitui stocuri de gaze naturale, în depozitele sale subterane de înmagazinare, din care să-i aprovizioneze pe consumatorii protejați de peste Prut în caz de criză, precum și de a identifica spații de depozitare de țiței și produse petroliere pentru crearea de stocuri de urgență ale Republicii Moldova pe teritoriul României.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Semnarea tratatului a fost aprobată de Guvernul de la București, prin memorandum, transmite Profit.ro.

Potrivit sursei citate, ″în domeniul gazelor naturale, țițeiului și produselor petroliere, părțile intenționează să dezvolte proiectele ce vizează interconexiunile de gaz între cele două state, prin analizarea posibilității de creștere a capacității de transport de gaze naturale bidirecționale, extinderea conductelor, semnarea unui Acord de colaborare (Burden Sharing Agreement) și dezvoltarea capacităților de stocare a gazelor naturale de pe teritoriul României, cooperarea în vederea menținerii unui nivel minim de rezerve de țiței și/sau de produse petroliere, precum și asigurarea coordonării și semnării pe parcursul anului 2024 a unui Acord bilateral care să prevadă identificarea de spații de depozitare în vederea creării de stocuri de urgență ale Republicii Moldova pe teritoriul României″.

Mecanismul de împărțire a sarcinii (burden sharing) este prevăzut de Regulamentul UE privind înmagazinarea gazelor și se aplică și țărilor nemembre UE participante la Tratatul Comunității Energiei, cum este Republica Moldova. Modelul de acord de împărțire a sarcinii poate fi citit aici.

Regulamentul UE privind înmagazinarea gazelor stipulează că un stat care nu dispune de instalații de înmagazinare subterană a gazelor trebuie să se asigure că participanții la piață din statul respectiv au încheiat acorduri cu operatori de înmagazinare subterană sau cu alți participanți la piață din statele în care există astfel de instalații de înmagazinare subterană a gazelor, acorduri care să prevadă, până la 1 noiembrie, a unor volume de stocuri care corespund unui nivel de cel puțin 15% din consumul mediu anual de gaze din perioada precedentă de cinci ani al statului care nu dispune de instalații de înmagazinare subterană a gazelor.

Prin derogare, un stat care nu dispune de instalații de înmagazinare subterană poate să dezvolte un mecanism de împărțire a sarcinii cu unul sau mai multe state care dispun de instalații de înmagazinare subterană a gazelor, care trebuie să țină seama de parametrii următori: costul sprijinului financiar pentru îndeplinirea obiectivului de constituire de stocuri, excluzând costurile legate de îndeplinirea oricăror obligații în materie de înmagazinare strategică, volumele de gaze necesare pentru a satisface cererea clienților protejați și imitările tehnice, inclusiv capacitatea de înmagazinare subterană disponibilă, capacitatea tehnică transfrontalieră de transport și ratele de extracție.

Acordul de împărțire a sarcinii va reglementa contractele individuale prin care autoritatea desemnată a Republicii Moldova va asigura stocarea gazelor naturale in instalațiile de stocare de pe teritoriul României.

Potrivit Executivului, în domeniul gazelor naturale, țițeiului și produselor petroliere, cele două părți au în vedere:

  • – Realizarea, până la sfârșitul anului 2031, a lucrărilor complementare interconexiunii Iași – Ungheni – Chișinău, prin care se vor asigura regimurile de debit și presiune pentru transportul gazelor naturale in ambele direcții, respective analizarea posibilității creșterii capacității de transport gaze naturale bidirecționale prin intermediul interconectorului Iași-Ungheni și extinderea conductei Iași-Ungheni-Chișinău prin construcția unei conducte de transport gaze-Centura Chișinăului.
  • – Dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului de înmagazinare/stocare gaze naturale în vederea asigurării de capacități de stocare și livrare suplimentare cu privire la stocarea gazelor, prin realizarea proiectelor: ”Creșterea capacității de înmagazinare a gazelor naturale a depozitului Särmäșel” și/sau „Depozitul de înmagazinare a gazelor naturale Fălticeni” (depozit nou).
  • – Cooperarea în vederea asigurării transpunerii și implementării de către Republica Moldova a prevederilor Directivei 2009/119/EC privind obligația statelor membre de a menține un nivel minim de rezerve de țițel și/sau de produse petroliere.
  • – Coordonarea și semnarea pe parcursul anului 2024 a unui acord bilateral care să prevadă identificarea de spații de depozitare în vederea creării de stocuri de urgență ale Republicii Moldova pe teritoriul României, în contextul obligației Republicii Moldova de a transpune și implementa prevederile Directivei 2009/119/EC.

″În domeniul energiei electrice, părțile au în vederea realizarea proiectului „Interconectarea sistemelor electroenergetice ale României și Republicii Moldova prin construirea obiectivului de investiții de importanță strategică Linia Electrică Aeriană de 400 kV Suceava – Bălți, și extinderea stației 400 kV Suceava și stația 400 kV Bălți”, construcția unei noi linii de interconexiune și o stație electrică de pe territoriul României, realizarea interconexiunii de comunicație pe liniile electrice existente, precum și alte linii electrice stabilite de comun acord; asigurarea condițiilor desemnării „OPCOM” SA în temeiul legislației Republicii Moldova, prin forma juridică corespunzătoare, în calitate de operator al pieței de energie electrică în Republica Moldova, inclusiv operator al pieței energiei electrice desemnat, în vederea integrării pieței energiei electrice din Republica Moldova în piața internă de energie electrică a Uniunii prin cuplarea piețelor; respectiv analizarea posibilității de a) preluare a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova în blocul de reglaj al CNTEE „Transelectrica” SA, în cadrul interconexiunii ENTSO-E, respectiv integrarea ÎS „Moldelectrica” în Piața de Echilibrare administrată de către CNTEE „Transelectrica” SA, respectiv b) de stabilire a unor procese de tranzacționare transfrontalieră a energiei electrice de echilibrare și serviciilor de sistem prin accesarea de către ÎS „Moldelectrica” a Pieței de Echilibrare și Pieței Serviciilor Tehnologice de Sistem, administrate de către CNTEE „Transelectrica” SA″, mai scrie în memorandum.

Ultima ședință de negociere a viitorului tratat România-Republica Moldova privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică a avut la jumătatea lunii trecute.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Richard Grenell o acuză pe Angela Merkel pentru războaiele din Ucraina și Gaza

Confidentul de multă vreme a lui Trump, Richard Grenell, o critică aspru pe fosta cancelară Angela Merkel: politicile ei au contribuit la escaladarea în Ucraina și Orientul Mijlociu, scrie Berliner Zeitung Fostul ambasador al SUA în Germania, Richard Grenell, dă vina pe fostul cancelar Angela Merkel...

Liderii Partidului ”Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev

Astăzi, liderii Partidului „Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la două locuri istorice semnificative: memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev. Această acțiune simbolică a adus în prim-plan legătura profundă între popoarele moldovean și bulgar, legătură întărită de evenimente istorice...

Viktor Orban şi deputaţii din partidul său au refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în parlament

Premierul ungar Viktor Orban şi deputaţii din coaliţia sa au refuzat să-i aducă un omagiu luni liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit într-o colonie penitenciară arctică pe 16 februarie, relatează AFP. În momentul în care un deputat al opoziţiei a cerut un minut...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica