VIDEO: Se aprind luminile pe cel mai înalt și mai frumos brad din țară

Primarul orașului Orhei, Tatiana Cociu, anunță că în mai puțin de 24 de ore au rămas până dăm startul sărbătorilor de iarnă! Sâmbătă, la ora 16:00, vă aștept pe toți, de la mic la mare, în Piața Vasile Lupu pentru a aprinde împreună luminile pe cel mai înalt și mai frumos brad din țară, susține Tatiana Cociu.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Împreună cu echipa lui Ilan Șor, am organizat un eveniment cu adevărat magic pentru Dumneavoastră. Am pregătit un minunat program artistic cu colinde tradiționale, discursuri festive și o atmosferă plină de căldură și unitate.

Copiii vor avea parte de multă distracție și veselie! Animatorii veseli și ingenioși le vor ține companie și le vor dărui emoții de neuitat, mai declară Tatiana Cociu.

Atmosfera magică va fi completată de un concert incandescent, susținut de artiști autohtoni, care au pregătit pentru Dumneavoastră un repertoriu deosebit.

Tatiana Cociu promite că va fi o atmosferă de poveste și o seară de neuitat! Aștept cu nerăbdare întâlnirea cu Dumneavoastră, cu familiile și prietenii Dumneavoastră, să deschidem poarta către sărbătorile de iarnă și să lăsăm lumina bradului să ne încălzească inimile.

Ar putea fi un element grafic cu 2 persoane şi text care spune „Primăria oraÈului ORHEI epublicaMaidova Consiliul Raional ORHEI Orhei 9DECEMBRIE 16:00 vă invită la inaugurarea Pomului de Craciun Ceremonia Oficială de aprindere luminilor de sărbătoare Festivități pentru copii Disco Concert MINELLI LIA Piața TABURCEAN Vasile Lupu”

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Richard Grenell o acuză pe Angela Merkel pentru războaiele din Ucraina și Gaza

Confidentul de multă vreme a lui Trump, Richard Grenell, o critică aspru pe fosta cancelară Angela Merkel: politicile ei au contribuit la escaladarea în Ucraina și Orientul Mijlociu, scrie Berliner Zeitung Fostul ambasador al SUA în Germania, Richard Grenell, dă vina pe fostul cancelar Angela Merkel...

Liderii Partidului ”Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev

Astăzi, liderii Partidului „Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la două locuri istorice semnificative: memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev. Această acțiune simbolică a adus în prim-plan legătura profundă între popoarele moldovean și bulgar, legătură întărită de evenimente istorice...

Viktor Orban şi deputaţii din partidul său au refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în parlament

Premierul ungar Viktor Orban şi deputaţii din coaliţia sa au refuzat să-i aducă un omagiu luni liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit într-o colonie penitenciară arctică pe 16 februarie, relatează AFP. În momentul în care un deputat al opoziţiei a cerut un minut...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica