VIDEO | Vlad Bilețchi: Guvernarea PAS ne-a vândut rușilor pentru un leu la kilowatt

În cadrul unei emisiuni cu jurnalista Natalia Morari, Bilețchi a declarat că atunci când rețelele cu energie electrică ale Ucrainei erau bombardate de Rusia, R. Moldova s-a îndreptat spre piața din România, iar autoritățile de la Chișinău cumpărau energie electrică cu un leu mai scump per kilowatt.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Însă mai târziu, spune Bilețchi, guvernarea PAS s-a îndreptat, din nou, spre separatiștii de la Tiraspol, care vindeau energie electrică cu un leu mai ieftin, finanțând astfel separatismul, transmite Știri.md.

„Guvernarea PAS ne-a vândut pentru un leu la kilowatt. Deci în Ucraina erau bombardamente și avea loc întreruperea livrării de energie electrică și statul s-a îndreptat spre România, care ne vindea energie electrică mai scumpă cu un leu per kilowatt. Atunci, Tiraspolul, Federația Rusă, agenții Kremlinului ne-au făcut o contraofertă, iar asta nu o spun eu, dar APCE-ul. Asta înseamnă că noi mergem pe mâna lor, iar ca Tiraspolul să poată vinde energie electrică, Chișinăul trebuie să accepte ca la ei să ajungă gazul, adică prin gazoductul Drujba, care este păzit în egală măsură de serviciile secrete ale Ucrainei și Rusiei. Război-război, dar Doamne, ferește să pună mâna pe „trubă”, iar gazul este transportat prin aceste conducte. Astfel, Rusia plătește Ucrainei, din nou, război-război, dar business-ul este business, pentru că sunt oameni cu interese foarte mari, care, inclusiv dacă este război, ei oricum se înțeleg, iar gazul rusesc ajunge la Tiraspol, iar ei produc energie electrică pentru ei și pentru noi, și pentru asta Chișinăul încă le plătește și bani”, a spus Bilețchi.

Politicianul și-a argumentat declarația prin vizita șefului adjunct al Administrației prezidențiale a Federației Ruse, Dmitri Kozak, la Chișinău, atunci când a declarat că a obținut garanții de la oficialii de rang înalt că nu va avea loc o blocadă a Transnistriei.

„Eu vreau să leg acest lucru de vizita lui Dmitri Kozak la Chișinău, când nimeni nu confirma că acesta a venit și a discutat cu oficialii de rang înalt. El a venit la Președinție, a intrat în clădirea prezidențială, iar la ieșire el a fost întrebat cine l-a invitat. El a spus atunci că a primit garanții că blocada Transnistriei nu va fi”, a conchis Bilețchi.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Richard Grenell o acuză pe Angela Merkel pentru războaiele din Ucraina și Gaza

Confidentul de multă vreme a lui Trump, Richard Grenell, o critică aspru pe fosta cancelară Angela Merkel: politicile ei au contribuit la escaladarea în Ucraina și Orientul Mijlociu, scrie Berliner Zeitung Fostul ambasador al SUA în Germania, Richard Grenell, dă vina pe fostul cancelar Angela Merkel...

Liderii Partidului ”Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev

Astăzi, liderii Partidului „Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la două locuri istorice semnificative: memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev. Această acțiune simbolică a adus în prim-plan legătura profundă între popoarele moldovean și bulgar, legătură întărită de evenimente istorice...

Viktor Orban şi deputaţii din partidul său au refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în parlament

Premierul ungar Viktor Orban şi deputaţii din coaliţia sa au refuzat să-i aducă un omagiu luni liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit într-o colonie penitenciară arctică pe 16 februarie, relatează AFP. În momentul în care un deputat al opoziţiei a cerut un minut...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica