Ucraina sărbătorește Crăciunul la 25 decembrie, pentru prima oară în ultimul secol

Ucrainenii urmează să sărbătorească Crăciunul luni, la 25 decembrie, în loc de 7 ianuarie, după rit vechi, odată cu Rusia, pentru prima dată din 1917, o decizie simbolică prin care Volodimir Zelenski s-a distanţat într-o ţară aflată în război cu Moscova, notează AFP.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

În vară, când toate privirile erau aţintite asupra contraofensivei, preşedintele Volodimir Zelnski a obţinut adoptarea unei legi prin care Crăciunul se sărbătoreşte la 25 decembrie şi nu la 7 ianuarie, una dintre dintr-o srie de măsuri prin care Kievul s-a distanţat de Moscova, scrie News.ro.

„Poporul ucrainean a fost supus mult timp ideologiei ruse în aproape toate domeniile vieţii, inclusiv calendarul iulian şi sărbătorirea Crăciunului la 7 ianuarie”, se arăta în preambulul legii adoptate de deputaţi.

Însă „lupta (…) rodnică pentru propria identitatea contribuie la conştientizarea şi dorinţa fiecărui ucrainean de a-şi trăi propria viaţă, cu propriile tradiţii, propriile sărbători”, potrivit acestiui text.

Această lege ilustrează totodată prăpastia dintre bisericile de la Kiev şi Moscova, de mai mulţi ani, adâncită de invazia rusă, lansată la 22 februarie 2022.

Biserica Ortodoxă ucraineană, aflată timp de secole sub tutela religioasă a Rusiei, s-a declarat autocefală şi independentă faţă de Patriarhia de la Moscova în 2019.

În mai 2022, Biserica ucraineană rămasă cedincioasă Moscovei şi-a anunţat, la rândul său, independenţa, după ce patriarhul rus Chiril şi-a exprimat susţinerea faţă de război.

O mână de biserici ortodoxe din lume – inclusiv cele din Rusia şi Serbia – folosesc în continuare calendarul iulian în sărbătorile lor religioase şi nu calendarul gregorian, din secolul al XVI-lea.

În timpul Uniunii Sovietice, autorităţile promovau ateismul, iar tradiţii de Crăciun – brazi împodobiţi şi cadouri – au fost mutate către Revelion şi Anul Nou, care a devenit principala sărbătoare şi este în continuare pentru numeroase familii ucrainene.

În Ajunul Crăciunului, ucrainenii au tradiţia de a mânca 12 feluri de mâncare fără carne, inclusiv „kutia”, un desert de boabe de grâu fierte, miere, stafide, nuci şi mac.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Richard Grenell o acuză pe Angela Merkel pentru războaiele din Ucraina și Gaza

Confidentul de multă vreme a lui Trump, Richard Grenell, o critică aspru pe fosta cancelară Angela Merkel: politicile ei au contribuit la escaladarea în Ucraina și Orientul Mijlociu, scrie Berliner Zeitung Fostul ambasador al SUA în Germania, Richard Grenell, dă vina pe fostul cancelar Angela Merkel...

Liderii Partidului ”Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev

Astăzi, liderii Partidului „Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la două locuri istorice semnificative: memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev. Această acțiune simbolică a adus în prim-plan legătura profundă între popoarele moldovean și bulgar, legătură întărită de evenimente istorice...

Viktor Orban şi deputaţii din partidul său au refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în parlament

Premierul ungar Viktor Orban şi deputaţii din coaliţia sa au refuzat să-i aducă un omagiu luni liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit într-o colonie penitenciară arctică pe 16 februarie, relatează AFP. În momentul în care un deputat al opoziţiei a cerut un minut...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica