Moscova şi Kievul au efectuat cel mai mare schimb de prizonieri. Sute de civili și de militari au fost eliberați

Rusia şi Ucraina au anunţat, miercuri, că au eliberat fiecare peste 230 de prizonieri de război – pentru prima oară din vară – în cel mai mare schimb de prizonieri din cei aproape doi ani de război, în plină escaladare a bombardamentelor.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Acesta este primul schimb de prizonieri de război din vară, după ce Kievul a acuzat Moscova de blocarea unor negocieri în acest sens, informează AFP, citată de News.ro.

”În urma unui proces de negociere complex, 248 de militari ruşi au fost repatriaţi din teritoriul controlat de regimul de la Kiev”, a anunțat, într-un comunicat postat pe Telegram, Ministerul rus al Apărării.

La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus: ”Peste 200 dintre militarii şi civilii noştri au revenit din captivitatea ruşilor”.

Potrivit comisarului ucrainean însărcinat cu drepturile omului Dmitro Lubineţ, 230 de militari ucraineni au fost eliberaţi în cadrul acestui al ”49-lea schimb” de prizonieri între Kiev şi Moscova de la îndceputul invaziei ruse, la 24 februarie 2022.

Este ”cel mai important ca număr de apărători (ucraineni) repatriaţi”, a subliniat Centrul ucrainean de Coordonare însărcinat cu prizonierii de război.

Între ei se află 66 de apărărtori ai Uzinei Azovstal din timpul asedierii oraşului Mariupol de către armata rusă, în 2022, potrivit unui oficial ucrainean care a luat parte la negocieri.

În total, începând de la 24 februarie 2022, ”2.828 de apărători (ucraineni) s-au întors acasă!”, a anunţat, miercuri, Dmitro Lubineţ.

Presa ucraineană scrie că precedentul schimb de prizonieri a avut loc în august.

Schimbul de prizonieri a fost mediat de un partener important al Rusiei

Potrivit Kievului şi Moscovei, schimbul de prizonieri de miercuri a fost făcut posibil de o mediere a Emiratelor Arabe Unite (EAU), un partener important al Rusiei în mai multe dosare umanitare, economice şi energetice.

Acest schimb intervine în plină intensificare a violenţelor între Rusia şi Ucraina în ultimele zile, prin atacuri de ambele părţi, soldate cu zeci de morţi şi răniţi în rândul civililor.

Un atac rus cu rachetă în Ucraina s-a soldat vineri cu aproximativ 50 de morţi, urmat de un bombardament ucrainean – fără precedent – al oraşului rus Belgorod, sâmbătă, soldat cu 25 de morţi, iar apoi noi atacuri ruseşti de amploare împotriva Kievului, regiunii capitalei şi Harkovului (est) marţi, soldat cu cinci morţi.

Miercuri, bombardamente ruseşti de mai mică amploare s-au soldat cu trei morţi în două regiuni din Ucraina.

Marţi seara, regiunea rusă Belgorod a fost atacată în patru valuri de ucraineni, soldate cu un mort şi 11 răniţi.

Rusia şi Ucraina au efectuat multiple schimburi de prizonieri de la începutul războiului, în februarie 2022.

La sfârşitul lui noiembrie, Dmitro Lubineţ aciza Rusia de faptul că împiedică orice schimb de prizonieri de război.

”Schimburi (de prizonieri) nu au avut loc pentru că Rusia nu vrea”, a spus acesta.

În august, comisarul ucrainean însărcinat cu drepturile omului anunţa că Ucraina a reuşit să recupereze aproape 2.600 dintre cetăţenii ucraineni luaţi prizonieri de la începutul invaziei ruse.

Ambele tabere deţin, în continuare, mii de prizonieri.

În ultimele luni, Moscova şi-a multiplicat procesele cu scopul de a condamna la pedepse grele prizonieri militari ucraineni, pe care-i acuză de uciderea unor civili şi de alte crime de război.

 

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Richard Grenell o acuză pe Angela Merkel pentru războaiele din Ucraina și Gaza

Confidentul de multă vreme a lui Trump, Richard Grenell, o critică aspru pe fosta cancelară Angela Merkel: politicile ei au contribuit la escaladarea în Ucraina și Orientul Mijlociu, scrie Berliner Zeitung Fostul ambasador al SUA în Germania, Richard Grenell, dă vina pe fostul cancelar Angela Merkel...

Liderii Partidului ”Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev

Astăzi, liderii Partidului „Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la două locuri istorice semnificative: memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev. Această acțiune simbolică a adus în prim-plan legătura profundă între popoarele moldovean și bulgar, legătură întărită de evenimente istorice...

Viktor Orban şi deputaţii din partidul său au refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în parlament

Premierul ungar Viktor Orban şi deputaţii din coaliţia sa au refuzat să-i aducă un omagiu luni liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit într-o colonie penitenciară arctică pe 16 februarie, relatează AFP. În momentul în care un deputat al opoziţiei a cerut un minut...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica