Primarul a Tatiana Cociu: „Orheiul este deszăpezit, în mai puțin de o zi 8 autospeciale au evacuat deja mai bine de o mie de metri cubi de zăpadă”

Autoritățile municipale din cadrul Primăriei Orhei și subdiviziunile specializate au început să evacueze zăpada. Un anunț în acest sens a fost făcut de către primarul orașului, Tatiana Cociu. Potrivit edilului, tehnică specializată lucrează activ în vederea deszăpezirii drumurilor și zonelor de acces din oraș.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

„Pe parcursul zilei, pe lângă deszăpezirea orașului și împrăștierea materialului antiderapant, subdiviziunile specializate ale Primăriei municipiului Orhei au început evacuarea zăpezii, astfel încât accesul spre diferite instituții publice, stații de așteptare, precum și spre blocurile de locuit să fie practicabil. Am început cu intrarea în oraș, însă vom ajunge în fiecare sector al urbei”, a declarat primarul de Orhei. 

Totodată, Tatiana Cociu le-a mulțumit angajaților subdiviziunilor Primărie, care în aceste zile au fost și continuă să fie la datorie.

Referindu-se la acțiunile care au fost întreprinse de autoritățile municipale, cu sprijinul echipei lui Ilan Șor, Tatiana Cociu a făcut un scurt bilanț. 

„În cele două zile de ninsori autoritatea publică locală, prin serviciul locativ-comunal, a împrăștiat pe străzile orașului peste 200 de tone de material antiderapant. Mai avem în stoc tone necesare în caz de ninsorile continuă. La fel, peste 20 de autospeciale au curățit orașul, fiind antrenați și peste 77 de muncitori. Totodată, la cele 40 de stații de așteptare a fost înlăturată și curățită zăpadă, astfel încât putem spune cu certitudine, că transportul public din oraș circulă în condiții normale”, a declarat primarul. 

Potrivit edilului, autoritățile locale se pregătesc pentru revenirea copiilor la școală și grădiniță, după ce Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Orhei a decis sistarea activității școlilor și grădinițelor până pe 10 ianuarie inclusiv. 

„Ținem sub control și cazanele de la cazangeriile celor 7 grădinițe și de la școala de muzică și artă, astfel încât copiii când se vor întoarce în sălile de clasă și în grădinițe să fie cald și să fie confortabil”, a spus Tatiana Cociu.

După cum a subliniat primarul, la parcul de distracții OrheiLand, întregul perimetru a fost deszăpezit, iar lucrătorii de la stația de salvare pe apă patrulează pe lac, informând pescarii amatori despre pericolul căderii prin gheață.

Ea a dat asigurări că autoritățile locale rămân la datorie și vor întreprinde în continuare toate acțiunile necesare pentru ca oamenii din municipiul Orhei să nu întâmpine dificultăți. 

Omul de afaceri și filantropul Ilan Șor a vorbit despre procesul deszăpezirii orașului. El este ferm convins că situația din Orhei este sub control.

„Condițiile meteorologice nu a fost o surpriză pentru noi. Serviciile de urgență au îndepărtat zăpada non-stop, practic toate zonele au fost stropite cu un amestec de nisip și sare. Și, în timp ce în multe locuri nici măcar nu au început să curețe drumurile, noi deja îndepărtăm în mod activ zăpada și toate drumurile sunt complet curățate”, a spus el.

Ilan Șor le-a cerut orheienilor să rămână calmi: „Urmărim evoluția situației climatice și suntem gata să luăm toate măsurile necesare pentru siguranța Dumneavoastră!”

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Ion Chicu: Grosu Maiei din fruntea parlamentului este azi pentru a 4-a oară citat de instanță

Fostul premier Ion Chicu susține că Igor Grosu nu se prezintă la ședințele de judecată  pentru a răspunde în fața legii pentru calomniile pe care le lansează în stânga și-n dreapta... !Grosu Maiei din fruntea parlamentului este azi pentru a 4-a oară citat de instanță....

Elvețienii, prin referendum, au refuzat pensionarea la 66 de ani… și își acordă o a 13 pensie pe an

Elvețienii au votat împotrivă duminică aceasta pentru a schimba vârsta de pensionare de la 65 la 66 de ani pentru toți salariații. Potrivit estimărilor inițiale din consultare, trei sferturi dintre elvețieni au refuzat această măsură menită să asigure sustenabilitatea finanțării sistemului de asigurări pentru...

VIDEO | Vlad Filat: Reforma Justiției a dus la un dezmăț, iar scopul real al guvernării actuale a fost de a o subjuga politic

Vlad Filat declară că toată acțiunea împotriva Procurorului General Stoianoglo a fost nu doar insuflată, dar și cerută direct de Maia Sandu prin mesaje publice, prin ședințele ale CSS. Restul ce s-a întâmplat a fost executarea indicațiilor dânsei, dorindu-și un Procuror General al ei,...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica