Horoscop 14 ianuarie – BERBEC – evenimente importante, poate e o nuntă

Horoscop 14 ianuarie – o zi frumoasă. Sunt lucruri pe care le-am pierdut, poate, din vedere, dar le putem recupera dacă ne dăm osteneala și o să completăm spațiile goale ale existenței noastre.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

CAPRICORN
Prietenii vă caută să vă scoată în lume, la socializare, să vă bucurați de prezența unor oameni pe care nu i-ați mai văzut de multă vreme și o să fie deconectant. E posibil să apară cineva care vrea să flirtați împreună și dacă n-aveți companion de viață o să lăsați lucrurile să se întâmple.

VĂRSĂTOR
O revenire la vremuri mai bune din punct de vedere sentimental și o să vă reașezați pe o altă temelie relația, sau doar o consolidați pe cea existentă. E cineva care vrea să vă revadă și poate se lamurește o poveste mai veche, ca să puteți merge mai departe, împreună, sau separat.

PEȘTI
Se poate să luați o decizie împreună cu ai voștri și să vedeți cine e pro, sau contra mutării în altă locuință, sau poate vă organizați altfel casa, mai construiți ceva. Poate vă duceți într-o vizită, chiar și cu trenul, dacă nu se poate cu mașina, numai să ajungeți la o aniversare, la un party.

BERBEC
Evenimente importante, poate e o nuntă, sau poate vă invită cineva la un botez și o să revedeți prieteni care au lipsit în ultima vreme de la întâlnirile voastre. Se poate să vi se recunoască niște merite, să vindeți niște produse pe care le-ați lucrat și să fie un succes.

TAUR
Poate vă dați întâlnire cu familia că ați avut parte de un succes și vreți să-l împărtășiți, să vă bucurați cu toți ai voștri ca să vă încărcați bateriile. Se prea poate să-i chemați pe niște prieteni la masă, dacă nu plecați pe nicăieri și nu vă face program familia.

GEMENI
O să vă puteți duce la prietenii care locuiesc în alt oraș, să le faceți o vizită, poate pe neanunțate și o să fie distractiv. Se poate să întâlniți la o reuniune mondenă o persoană șarmantă care să vă atragă ca un magnet și să începeți o relație, dacă n-aveți pe nimeni.

RAC
O să-i chemați pe la voi pe apropiați, fie că aveți motiv de petrecere, fie nu și o să vă întrețineți frumos până târziu că vreți să vă debarasați de griji. O să primiți vești bune de la cineva care a lipsit o vreme din viața voastră și poate e vorba despre o revenire, cât de curând.

LEU
Se poate să vă dați întâlnire cu copiii, cu nepoții, că poate e o sărbătoare în familie și e un bun prilej să se reunească familionul ca să fie un stoc emoțional acolo. E cineva din trecut care speră la o împăcare, dar contează foarte mult ce credeți și voi că pot fi aspecte peste care nu se poate trece.

FECIOARA
Se ivește ocazia să aveți o discuție între patru ochi cu cineva care își dorește stabilitate în relație, dar ceva pare să nu meargă tocmai bine și trebuie vorbit. Vă invită cineva la un spectacol, un meci, vă pregătiți de o seară specială și o să vă priască atmosfera.

BALANȚA
E posibil să apară cineva care vine cu mai mult curaj, că poate a mai încercat, dar acum speră să vă cucerească, poate pentru că simte un teren prielnic. O invitație în alt oraș și dacă se potrivește cu programul vostru poate vă duceți că e cineva dornic să vă revadă.

SCORPION
O ieșire cu grupul de prieteni, o plecare într-un du-te vino, v-ar prinde bine și v-ar consolida relațiile că n-ai apucat să vă mai vedeți în ultima vreme. Vă puteți gândi la legalizarea relației de cuplu, dacă n-ați făcut-o până acum și poate căutați soluții cu locuința să vă mutați împreună.

SĂGETĂTOR
O stare de bine, păreți mulțumiți de ce se-ntâmplă în viața voastră și o să ieșiți la plimbare, îi cooptați și pe prieteni ca să vă distrați, să fie animație. Se observă o cheltuială, dar o să le faceți pe plac celor din jur și asta o să fie bucuria voastră să-i vedeți pe ceilalți fericiți.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Ion Chicu: Grosu Maiei din fruntea parlamentului este azi pentru a 4-a oară citat de instanță

Fostul premier Ion Chicu susține că Igor Grosu nu se prezintă la ședințele de judecată  pentru a răspunde în fața legii pentru calomniile pe care le lansează în stânga și-n dreapta... !Grosu Maiei din fruntea parlamentului este azi pentru a 4-a oară citat de instanță....

Elvețienii, prin referendum, au refuzat pensionarea la 66 de ani… și își acordă o a 13 pensie pe an

Elvețienii au votat împotrivă duminică aceasta pentru a schimba vârsta de pensionare de la 65 la 66 de ani pentru toți salariații. Potrivit estimărilor inițiale din consultare, trei sferturi dintre elvețieni au refuzat această măsură menită să asigure sustenabilitatea finanțării sistemului de asigurări pentru...

VIDEO | Vlad Filat: Reforma Justiției a dus la un dezmăț, iar scopul real al guvernării actuale a fost de a o subjuga politic

Vlad Filat declară că toată acțiunea împotriva Procurorului General Stoianoglo a fost nu doar insuflată, dar și cerută direct de Maia Sandu prin mesaje publice, prin ședințele ale CSS. Restul ce s-a întâmplat a fost executarea indicațiilor dânsei, dorindu-și un Procuror General al ei,...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica