Victor Parlicov: Republica Moldova va achiziționa gaze naturale din SUA

Săptămâna viitoare, Republica Moldova va achiziționa gaze naturale comprimate din Statele Unite, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov. Acestea vor fi livrate prin portul grecesc Alexandroupolis, iar de acolo spre țara noastră.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

În același timp, ministrul Energiei participă mâine în Grecia la ședința Ministerială privind Conectivitatea Energetică în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC), unde Republica Moldova și Ucraina vor adera la coridorul vertical de transport a gazelor naturale.

Săptămâna viitoare, Republica Moldova va achiziționa gaze naturale direct din nava care transportă gaz natural comprimat, din Statele Unite. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei Victor Parlicov. Potrivit oficialului, este o premieră pentru Republica Moldova când acestea sunt aduse cu vaporul.

„Săptămâna viitoare vom achiziționa gaze direct din nava care transportă gaz natural comprimat, din SUA. Acum nu pot spune la ce preț pentru că nu este confirmat definitiv, dar îl vom lua sub nivelul TTF. Va fi în jur de 30 și ceva de euro pentru un MWh. Această navă a ajuns în terminalul Alexandroupolis recent, de câteva săptămâni și noi vom fi printre primii cumpărători”, a declarat Victor Parlicov.

Precizăm că, ministrul Energiei, Victor Parlicov, va participa, pe 19 ianuarie, la lucrările Ședinței Ministeriale privind Conectivitatea Energetică în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC). Astfel, Republica Moldova și Ucraina vor adera la coridorul vertical de transport al gazelor naturale, din care fac parte în prezent Grecia, Bulgaria, România și Ungaria. Odată cu aderarea la coridorul vertical va urma traseul gazoductului transbalcanic, care merge din Ucraina până în Grecia și invers. Coridorul vertical de gaze a fost anunțat pentru prima dată în 2016 de către operatorii rețelelor de gaze din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Conceptul de coridor vertical este un sistem care conectează rețelele naționale de gaze existente și alte infrastructuri pentru a asigura tranzitul și a contribui la securitatea energetică.

De asemenea, ședința are drept scop examinarea și planificarea cooperării în domeniul energetic cu accent pe interconexiuni și stocare pentru un sistem electric mai verde, mai inteligent și mai eficient în Europa de Sud-Est.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Richard Grenell o acuză pe Angela Merkel pentru războaiele din Ucraina și Gaza

Confidentul de multă vreme a lui Trump, Richard Grenell, o critică aspru pe fosta cancelară Angela Merkel: politicile ei au contribuit la escaladarea în Ucraina și Orientul Mijlociu, scrie Berliner Zeitung Fostul ambasador al SUA în Germania, Richard Grenell, dă vina pe fostul cancelar Angela Merkel...

Liderii Partidului ”Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev

Astăzi, liderii Partidului „Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la două locuri istorice semnificative: memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev. Această acțiune simbolică a adus în prim-plan legătura profundă între popoarele moldovean și bulgar, legătură întărită de evenimente istorice...

Viktor Orban şi deputaţii din partidul său au refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în parlament

Premierul ungar Viktor Orban şi deputaţii din coaliţia sa au refuzat să-i aducă un omagiu luni liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit într-o colonie penitenciară arctică pe 16 februarie, relatează AFP. În momentul în care un deputat al opoziţiei a cerut un minut...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica