Alexandr Nesterovschi: ”Scopul principal al PAS a fost să pună presiuni asupra partidului „Renaștere” și asupra electoratului nostru”

Alexandr Nesterovschi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și lider al partidului „Renaștere”, a trecut printr-un moment tensionat în timpul campaniei electorale locale care a avut loc în noiembrie 2023. Coincidență sau nu, politicianul afirmă că în aceeași zi, imunitatea sa parlamentară a fost retrasă, iar el a fost arestat.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni televizate, după ce deputatul a fost eliberat din arest. Conform spuselor acestuia, cu doar două zile înainte de încheierea celui de-al doilea tur al alegerilor, a fost luată decizia de eliberare din izolator.

Alexandr Nesterovschi aduce și acuzații grave în adresa PAS, acuzându-i de presiuni asupra partidului „Renaștere” și asupra electoratului acestuia. În ciuda acestor evenimente, liderul partidului „Renaștere” promite să continue lupta pentru valorile și obiectivele formațiunii.

”În ziua în care am anunțat participarea la alegerile locale – mi s-a retras imunitatea și am fost arestat. Și cu două zile înainte de încheierea celui de-al doilea tur – am fost eliberat. Scopul principal al PAS a fost exercitarea presiunii asupra partidului „Renaștere” și asupra electoratului nostru”, a declarat în cadrul emisiunii Alexandr Nesterovschi.

Amintim că la data de 21 septembrie, procurorul-general interimar a depus în Parlament cereri de ridicare a imunității deputaților Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Imunitatea celor doi parlamentari a fost ridicată doar cu voturile deputaților din majoritatea parlamentară PAS.

Ulterior, Alexandr Nesterovschi a fost reținut de ofițerii CNA în clădirea Parlamentului Republicii Moldova. Pe 23 septembrie 2023, deputatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în dosarul ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice.

Alexandr Nesterovschi pledează nevinovat.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Richard Grenell o acuză pe Angela Merkel pentru războaiele din Ucraina și Gaza

Confidentul de multă vreme a lui Trump, Richard Grenell, o critică aspru pe fosta cancelară Angela Merkel: politicile ei au contribuit la escaladarea în Ucraina și Orientul Mijlociu, scrie Berliner Zeitung Fostul ambasador al SUA în Germania, Richard Grenell, dă vina pe fostul cancelar Angela Merkel...

Liderii Partidului ”Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev

Astăzi, liderii Partidului „Renaștere” din Moldova, împreună cu colegii lor bulgari, au depus flori la două locuri istorice semnificative: memorialul Șipca și monumentul lui Hristo Botev. Această acțiune simbolică a adus în prim-plan legătura profundă între popoarele moldovean și bulgar, legătură întărită de evenimente istorice...

Viktor Orban şi deputaţii din partidul său au refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în parlament

Premierul ungar Viktor Orban şi deputaţii din coaliţia sa au refuzat să-i aducă un omagiu luni liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit într-o colonie penitenciară arctică pe 16 februarie, relatează AFP. În momentul în care un deputat al opoziţiei a cerut un minut...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica