Iurie Mărgineanu: Eu cred că hotărârea Curții Constituționale va fi de partea Găgăuziei

Hotărârea Curții Constituționale cu privire la modificările articolului 6 din Codul fiscal, va fi de partea Găgăuziei, susține avocatul Iurie Mărgineanu, la emisiunea De Facto de la GRT.

“Eu cred că hotărârea Curții Constituționale va fi de partea Găgăuziei. Chiar de la început elaborarea modificării legii art/ 6 din Codul fiscal nu a fost trecută prin toate filtrele așa cum prevede legea. Chiar inclusiv și expertiza Guvernului a fost pe jumătate de foaie, deci nu a fost un temei formulat corect. Inclusiv reprezentantul Guvernului a recunoscut că această întemeiere economică nu a fost făcută de către Guvern”.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Mai mult, Mărgineanu susține că judecătorii CC au propus efectuarea unei expertize fiindcă există unele suspiciuni că modificările legislației s-au făcut cu unele abateri.

“Deci se demonstrează faptul că întemeierea economică a Guvernului privind modificările efectuate în Codul fiscal nu a fost intemeiată. Ei se referă că cei 100 % încasați de UTA Găgăuzia e și corect ca ei să-i restituie, dar specialiștii în domeniu au explicat că acele 100 % care se încasează doar 30% rămân Găgăuziei, restul 70% în bugetul republican. Deci, bugetul republican nu poate pune pe seama Găgăuziei să întoarcă 100%”.

De menționat, Curtea Constituțională se va întruni în ședință, în data de 22 februarie, pentru a continua examinarea legalitatea modificărilor la Codul fiscal, care prevăd restituirea TVA pentru agenții economici din autonomia găgăuză din bugetul regiunii.

Până la publicarea știrii, CC, Guvernul, Parlamentul sau Președinția nu au comentat aceste declarații.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Valeriu Ostalep: “Securiștii români ar fi trebuit să-și informeze conducerea despre ce fac ei greșit în Moldova”

În societatea moldovenească există îngrijorări și temeri cu privire la România din cauza memoriei istorice neplăcute, a impunerii cetățenilor Moldovei a denumirii limbii și a studierii nefirești a istoriei românești, precum și din cauza viziunilor și aspirațiilor expansioniste ale conducerii țării vecine. O astfel de...

Alexei Lungu despre paradoxul tarifelor: Prețul gazelor scade pe bursele mondiale, dar în Moldova crește

Monopol este al doilea nume al regimului Sandu. Doamna președinte a construit un singur centru de decizie în toate sferele, dând la o parte punctele de vedere alternative. Este vorba și despre sectorul gazelor. Ca orice monopolist, Sandu înțelege că indiferent de prețurile stabilite, oamenii...

BBC: Există un risc serios ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia anul acesta

Fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune din Marea Britanie avertizează că Ucraina ar putea fi înfrântă de Rusia chiar în 2024. Motivul ar fi că ucrainenii ajung să simtă că ”nu mai pot câștiga”. Generalul Sir Richard Barrons, fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune (în...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica