Ministru ucrainean: Aproximativ 160 de tone de cereale ucrainene au fost distruse într-o gară poloneză, pe fondul protestelor fermierilor

Aproximativ 160 de tone de cereale ucrainene au fost distruse într-o gară poloneză, pe fondul protestelor ample ale fermierilor, în ceea ce un înalt oficial ucrainean a declarat duminică a fost un act de ”impunitate şi iresponsabilitate”, transmite Reuters.

Fermierii polonezi care protestează în această lună împotriva a ceea ce spun că este o concurenţă neloială din partea Ucrainei şi reglementările de mediu ale Uniunii Europene au blocat trecerea frontierei cu Ucraina şi autostrăzile şi au vărsat produse ucrainene din vagoane de tren.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

“Aceste imagini arată 160 de tone de cereale ucrainene distruse. Grâul era în tranzit către portul Gdansk şi apoi către alte ţări. Al patrulea caz de vandalism la gările poloneze. Al patrulea caz de impunitate şi iresponsabilitate “, a postat vicepremierul Oleksandr Kubrakov pe X, cu fotografii cu movile de cereale vărsate din vagoane de tren.

Incidentele anterioare de vărsare de cereale din trenuri au avut loc la graniţa cu Ucraina.

”Ştim că protestele care iau forma unor deversări de cereale nu sunt bune”, a declarat ministrul polonez al Agriculturii, Czeslaw Siekierski, într-o conferinţă de presă.

Dar el a adăugat că crede că uneori reacţia la astfel de incidente din partea ucraineană a mers prea departe.

Lidia Kowalska, un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul Bydgoszcz, din nordul Poloniei, a declarat că incidentul a avut loc în satul din apropiere Kotomierz şi că produsul vărsat a fost porumb.

”Detaliile şi circumstanţele sunt investigate. La 09.30 am primit un raport despre cereale care s-au vărsat, s-a dovedit că era de la opt vagoane”, a declarat ea pentru Reuters.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Valeriu Ostalep: “Securiștii români ar fi trebuit să-și informeze conducerea despre ce fac ei greșit în Moldova”

În societatea moldovenească există îngrijorări și temeri cu privire la România din cauza memoriei istorice neplăcute, a impunerii cetățenilor Moldovei a denumirii limbii și a studierii nefirești a istoriei românești, precum și din cauza viziunilor și aspirațiilor expansioniste ale conducerii țării vecine. O astfel de...

Alexei Lungu despre paradoxul tarifelor: Prețul gazelor scade pe bursele mondiale, dar în Moldova crește

Monopol este al doilea nume al regimului Sandu. Doamna președinte a construit un singur centru de decizie în toate sferele, dând la o parte punctele de vedere alternative. Este vorba și despre sectorul gazelor. Ca orice monopolist, Sandu înțelege că indiferent de prețurile stabilite, oamenii...

BBC: Există un risc serios ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia anul acesta

Fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune din Marea Britanie avertizează că Ucraina ar putea fi înfrântă de Rusia chiar în 2024. Motivul ar fi că ucrainenii ajung să simtă că ”nu mai pot câștiga”. Generalul Sir Richard Barrons, fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune (în...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica