Președinta Partidului ”Renaștere”, Natalia Parasca: ”Astăzi Moldova și Bulgaria s-au apropiat și mai mult”

Președinta Partidului ”Renaștere” din Moldova, Natalia Parasca, a venit cu prima reacție după semnarea acordului istoric de cooperare între partidul pe care îl reprezintă și omologul său bulgar.

Conform celor scrise de liderul partidului, semnarea acestui acord marchează o etapă importantă în consolidarea relațiilor culturale, socio-economice și politice dintre cele două țări.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, aceasta a menționat că Moldova și Bulgaria au o istorie îndelungată de relații strânse și împărtășesc legături culturale și socio-economice profunde. Acum, aceste legături sunt consolidate și mai mult prin semnarea acestui acord de cooperare între Partidul ”Renaștere” din Republica Moldova și partidul cu același nume din Bulgaria.

La semnarea acordului a participat și Președintele Partidului ”Renaștere” din Bulgaria, domnul Kostadin Kostadinov, care a discutat alături de Natalia Parasca despre prioritățile cooperării interpartide. Printre acestea se numără promovarea dialogului politic între cele două țări, intensificarea schimburilor culturale și socio-economice, precum și colaborarea în cadrul instituțiilor internaționale pentru a promova interesele comune ale Moldovei și Bulgariei.

„Moldova și Bulgaria sunt legate istoric prin relații strînse culturale și socio-economice. Astăzi, țările noastre s-au apropiat și mai mult una de cealaltă datorită semnării unui acord de cooperare între două partide – Partidul ”Renaștere” al Republicii Moldova și partidul cu același nume din Bulgaria. Împreună cu Președintele Partidului ”Renaștere” din Republica Bulgaria, domnul Kostadin Kostadinov, care a semnat Acordul, am discutat despre prioritățile cooperării interpartide”, a declarat Natalia Parasca.

Partidul ”Renaștere” și partidul „Възраждане” din Bulgaria au semnat un acord de colaborare pentru consolidarea relațiilor bilaterale și intensificarea dialogului politic

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Valeriu Ostalep: “Securiștii români ar fi trebuit să-și informeze conducerea despre ce fac ei greșit în Moldova”

În societatea moldovenească există îngrijorări și temeri cu privire la România din cauza memoriei istorice neplăcute, a impunerii cetățenilor Moldovei a denumirii limbii și a studierii nefirești a istoriei românești, precum și din cauza viziunilor și aspirațiilor expansioniste ale conducerii țării vecine. O astfel de...

Alexei Lungu despre paradoxul tarifelor: Prețul gazelor scade pe bursele mondiale, dar în Moldova crește

Monopol este al doilea nume al regimului Sandu. Doamna președinte a construit un singur centru de decizie în toate sferele, dând la o parte punctele de vedere alternative. Este vorba și despre sectorul gazelor. Ca orice monopolist, Sandu înțelege că indiferent de prețurile stabilite, oamenii...

BBC: Există un risc serios ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia anul acesta

Fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune din Marea Britanie avertizează că Ucraina ar putea fi înfrântă de Rusia chiar în 2024. Motivul ar fi că ucrainenii ajung să simtă că ”nu mai pot câștiga”. Generalul Sir Richard Barrons, fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune (în...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica