Victoria Sanduța: CtEDO a spus că libertatea de exprimare trebuie respectată chiar și atunci când unele afirmații șochează sau indignează publicul

Judecătoarea Victoria Sanduța susține că guvernele și oamenii politici trebuie să tolereze într-un grad mai mare decât ceilalți cetățeni, faptul că sunt mereu cercetați atent de public sau că sunt criticați, sau cum spune celebra frază despre autoritățile publice: ”Niciodată iubiți, mereu bănuiți”.

Victoria Sanduța declară că se simte datoare să scrie despre asta, în contextul în care circulă acest document pe internet și cetățenii sunt îngrijorați dacă s-ar putea adeveri. Vă răspund ferm și clar: NU! Un asemenea proiect (în privința art.I), în urma unei analize juridice, pare să fie neconstituțional.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

În democrație, libertatea de exprimare reprezintă dreptul nostru de a comunica despre diverse chestiuni, inclusiv politice, aceasta fiind necesară pentru a trage la răspundere autoritățile publice pentru nerespectarea atribuțiilor prevăzute de lege sau în caz de comitere a unor abuzuri. Astfel, articolul 9 din Legea Republicii Moldova cu privire la libertatea de exprimare prevede că Orice persoană are dreptul de a critica statul şi autorităţile publice. Statul şi autorităţile publice nu pot intenta acţiuni cu privire la defăimare. Statul şi autorităţile executive şi legislative nu sînt protejate de legea penală sau contravenţională împotriva declaraţiilor defăimătoare, notează Victoria Sanduța într-o postare pe Facebook.

Persoanele care exercită funcţii publice pot fi supuse criticii, iar acţiunile lor – verificării din partea mass-media, în ceea ce priveşte modul în care şi-au exercitat sau îşi exercită atribuţiile, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a asigura transparenţa şi exercitarea responsabilă a atribuţiilor lor.

Libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului, recunoscut în primul rând prin Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, la articolul 19, în Convenția europeană a Drepturilor omului, la articolul 10 și în Constituția Republicii Moldova la articolul 32. Este adevărat, această libertate nu este una absolută, dar restrângerea ei poate avea loc strict în baza unor condiții legale, proporționale și dovedite. Sunt interzise prin lege îndemnul la război de agresiune, îndemnul la ură națională, rasială, socială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, chemarea la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cauzele soluționate privind libertatea de exprimare, în special libertatea presei, a menționat că autoritățile executive și legislative, trebuie să tolereze inclusiv și afirmațiile în care nu toate faptele au fost verificate, ori care se bazează pe opinii sau zvonuri. Guvernele și parlamentarii pot să explice, să combată, să dezmintă unele afirmații, dacă acestea nu sunt adevărate, însă nu pot solicita cenzurarea sau sancționarea celor care le-au exprimat, decât în cazul, în care există probe concrete că persoana fizică sau juridică care a exprimat aceste afirmații sau informații, au amenințat sau amenință ordinea publică. Simpla critică a autorităților publice nu amenință ordinea publică și nu poate fi interzisă. Există deja, până acum, decizii ale Curții Europene (CtEDO), care stabilesc că guvernele trebuie să explice orice restrângere a libertății de exprimare, specificând că nu se pot limita numai la declarații precum că unele afirmații atentează la securitatea statului, ci trebuie să demonstreze cum în mod concret libertatea de exprimare a unui cetățean amenință ordinea publică sau securitatea națională și de ce trebuie restrânsă libertatea de exprimare a acestui cetățean, explicând fiecare caz în parte, nicidecum colectiv sau generic.

CtEDO a spus că libertatea de exprimare trebuie respectată chiar și atunci când unele afirmații șochează sau indignează publicul. Astfel guvernele și oamenii politici trebuie să tolereze într-un grad mai mare decât ceilalți cetățeni, faptul că sunt mereu cercetați atent de public sau că sunt criticați, sau cum spune celebra frază despre autoritățile publice: ”Niciodată iubiți, mereu bănuiți”, constată judecătoarea Victoria Sanduța într-o postare pe Facebook.

Vă las aici un ghid despre respectarea libertății de exprimare, pentru cei mai pasionați sau…indignați😉: https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/Guide_Art_10_RON

Invit parlamentarii la niște lecții de educație juridică🤗, tema pe acasă nr.1 este învățarea legii cu privire la actele normative, https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=140251…#, o să vă întreb!

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Valeriu Ostalep: “Securiștii români ar fi trebuit să-și informeze conducerea despre ce fac ei greșit în Moldova”

În societatea moldovenească există îngrijorări și temeri cu privire la România din cauza memoriei istorice neplăcute, a impunerii cetățenilor Moldovei a denumirii limbii și a studierii nefirești a istoriei românești, precum și din cauza viziunilor și aspirațiilor expansioniste ale conducerii țării vecine. O astfel de...

Alexei Lungu despre paradoxul tarifelor: Prețul gazelor scade pe bursele mondiale, dar în Moldova crește

Monopol este al doilea nume al regimului Sandu. Doamna președinte a construit un singur centru de decizie în toate sferele, dând la o parte punctele de vedere alternative. Este vorba și despre sectorul gazelor. Ca orice monopolist, Sandu înțelege că indiferent de prețurile stabilite, oamenii...

BBC: Există un risc serios ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia anul acesta

Fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune din Marea Britanie avertizează că Ucraina ar putea fi înfrântă de Rusia chiar în 2024. Motivul ar fi că ucrainenii ajung să simtă că ”nu mai pot câștiga”. Generalul Sir Richard Barrons, fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune (în...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica