VIDEO Atac armat într-o sală de concerte din Moscova. Primele informații indică mai multe persoane ucise

Cel puţin trei atacatori îmbrăcaţi în uniforme militare au deschis focul, vineri, într-o sală de concerte din Moscova, Crocus, relatează agenţiile ruse de presă, preluate de Reuters.

Mai mulţi bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme de luptă, au dat buzna vineri într-o mare sală de concerte din Moscova şi au tras cu arme automate asupra mulţimii, ucigând şi rănind un număr nespecificat de persoane, relatează presa rusă.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

UPDATE – Informaţiile de presă ruseşti au afirmat că atacatorii au folosit, de asemenea, explozibili, provocând un incendiu masiv la Crocus City Hall, o sală de concerte situată la periferia vestică a Moscovei. Un videoclip postat pe reţelele sociale arată coloane uriaşe de fum negru ridicându-se deasupra clădirii, scrie The Guardian.

Presa rusă a relatat că în zonă au fost trimise unităţi de poliţie antirevoltă în timp ce oamenii erau evacuaţi.

UPDATE – Agenţiile de presă ruseşti şi canalele Telegram anunţă că sunt persoane ucise sau rănite.

Agenţia RIA a anunţat “răniţi” după “focuri de armă automată”, citându-şi corespondentul aflat la faţa locului.

Focurile de armă au fost urmate de un incendiu. Unele surse au relatat că s-a auzit o explozie.

Atacul armat a avut loc vineri seară într-o sală de concerte de la periferia Moscovei.

Incidentul, a cărui natură exactă nu a fost încă clarificată, a avut loc la Crocus City Hall, o sală de concerte din nord-vestul capitalei ruse.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Cel puţin trei atacatori îmbrăcaţi în uniforme militare au deschis focul, vineri, într-o sală de concerte din Moscova, Crocus, relatează agenţiile ruse de presă, preluate de Reuters şi AFP.

O evacuare a oamenilor era în curs de desfăşurare. Agenţia TASS relatează o explozie, în timp ce RIA anunţă un incendiu în această celebră sală din cartierul Krasnogorsk, scrie Reuters.

“Persoane necunoscute au deschis focul. În acest moment are loc o evacuare a oamenilor”, au declarat pentru TASS o sursă din serviciile de informaţii.

Potrivit datelor preliminare, împuşcăturile ar fi provenit de la o mitralieră.

Informaţiile privind circumstanţele incidentului, precum şi dacă există victime şi decese, sunt în curs de investigare, potrivit TASS.

 

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Cornelia Cozonac: Lăsați procurorii să-și facă treaba …..

Jurnalista de investigații Cornelia Cozonac scrie ca ar fi depistat dosare penale la rudele unor membri ai comisiei de vetting. Da eu am mai multe intrebari la Comisia parlamentara, bunaoara cum i-au selectat pe membrii comisiilor de prevetting si vetting. Candidatii propuși de partenerii de dezvoltare...

VIDEO: Scandalul de la Teleradio-Moldova ia amploare

Ies noi detalii despre problemele de la Teleradio Moldova. Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al Teleradio-Moldova, constată un haos fără precedent în instituție. Banii publici se cheltuie în secret, emisiuni de interes public nu se produc, știri despre viața din republică se fac puține,...

Zaharova: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, întrebată în legătură cu posibilitatea ca cele două ţări să devină...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica