Odesa a rămas fără curent electric, după un atac rusesc cu drone

Armata rusă a atacat în cursul nopţii regiunile Mikolaiv şi Odesa, existând victime şi pagube la instalaţiile energetice. În Mikolaiv sunt peste 10 răniţi, iar în Odesa nu funcţionează transportul electric, relatează presa ucraineană.

Tramvaiele şi troleibuzele nu vor circula luni la Odesa, iar grădiniţele din oraş nu vor servi masa copiilor, deoarece gătitul este imposibil, după ce în cursul nopţii ruşii au lansat un atac cu drone Shahed care a afectat infrastructura electrică, relatează Ukrainskaia Pravda.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Dronele au fost lansate de pe Marea Neagră şi deşi apărarea antiaeriană a fost desfăşurată în regiunea Odesa, unele zone ale oraşului au rămas fără curent şi apă.

Ulterior, administraţia regională de stat din Odesa a confirmat că atacul cu drone a provocat o pană de curent în o parte din Odesa.

“În această noapte, atacul inamicului asupra regiunilor sudice s-a concentrat în regiunile Mikolaiv şi Odesa. Inamicul a continuat loviturile asupra instalaţiilor energetice. Înainte de atacul cu drone lansate din avioane tactice, din apele Mării Negre, încercând să afecteze activitatea apărării antiaeriene, teroriştii ruşi au tras o rachetă antiradar Kh-31P asupra regiunii Odesa, care şi-a pierdut capacitatea de luptă în aer”, au explicat forţele de apărare din sudul Ucrainei, citate de UNIAN.

Ruşii au atacat în valuri cu drone de tip Shahed-131/136 din apele Mării Negre. Patru drone de atac au fost doborâte în fiecare dintre regiunile Odesa şi Mikolaiv, dar loviturile nu au putut fi evitate.

În regiunea Mikolaiv, inamicul a lovit o instalaţie energetică şi a izbucnit un incendiu, care a fost stins rapid de pompieri. În plus, dronele inamice au explodat în cartierele rezidenţiale ale regiunii. Ca urmare, o reşedinţă privată cu două etaje a fost distrusă la Mikolaiv, acolo izbucnind şi un incendiu. Mai multe case din cartier au fost lovite de unda exploziei. Potrivit datelor preliminare, 11 persoane au fost rănite, două au fost spitalizate, altele au fost tratate la faţa locului.

În regiunea Odesa, resturile unei drone doborâte au avariat o instalaţie energetică şi au provocat un incendiu, care a scos de sub alimentare o parte din centrul regional şi din localităţile din apropiere. Incendiul a fost lichidat şi din fericire, nu au fost răniţi oameni, în prezent lucrându-se la reabilitare.

Regiunea Odesa era afectată deja de atacul rusesc masiv din 22 martie. Din cauza deteriorării instalaţiilor energetice, aproximativ 300 de mii de abonaţi se confruntau cu lipsa energiei electrice.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Cornelia Cozonac: Lăsați procurorii să-și facă treaba …..

Jurnalista de investigații Cornelia Cozonac scrie ca ar fi depistat dosare penale la rudele unor membri ai comisiei de vetting. Da eu am mai multe intrebari la Comisia parlamentara, bunaoara cum i-au selectat pe membrii comisiilor de prevetting si vetting. Candidatii propuși de partenerii de dezvoltare...

VIDEO: Scandalul de la Teleradio-Moldova ia amploare

Ies noi detalii despre problemele de la Teleradio Moldova. Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al Teleradio-Moldova, constată un haos fără precedent în instituție. Banii publici se cheltuie în secret, emisiuni de interes public nu se produc, știri despre viața din republică se fac puține,...

Zaharova: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, întrebată în legătură cu posibilitatea ca cele două ţări să devină...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica