Un partid politic promovează ieşirea Poloniei din UE

Un nou partid suveranist catolic – Independenţa -, condus între alţii de Robert Bakiewicz, un naţionalist, cere ieşirea Poloniei din Uniunea Europeană (UE), serviciul militar obligatoriu, o educaţie patriotică, un acces mai uşor la arme de foc şi oprirea politicilor UE de luptă împotriva modificărilor climatice şi cu privire la migraţie, relatează Euronews.

”Uniunea Europeană este în prezent o povară, ceva depăşit”, dă asigurări Robert Bakiewicz.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Ea ”va fi o povară pentru economia noastră, ceea ce înseamnă că, în sferele comercială, financiară şi materială este o pierdere pentru noi, iar în sfera culturală este o distrugere completă a tuturor lucrurilor pe care se baza Europa”, consideră el.

Susţinerea UE se află în declin în Polonia.

Aproximativ 20% dintre polonezi se declară în favoarea ieşirii din acest proiect comun.

Unii observatori explică această tendinţă prin controversa pe tema cerealelor ucrainene, dar şi din cauza precedentului Guvern ultraconservator al Partidului Lege şio Justiţie (PiS).

”Din cauza lipsei de comunicare pozitivă despre UE timp de opt ani, Polonia a cunoscut versiuni antieuropene tot mai frecvente, pe care Guvernul le folosea în eşecurile sale şi exista tot mai mult «Polexit» în spaţiul informaţiilor. Acesta este motivul pentru care loc această cădere”, consideră o analistă de la Alliance4Europe, Maja Mazurkiewicz.

Polonezii au adus la putere, în 2023, o coaliţie proeuropeană, condusă de către Donald Tusk.

După aceste alegeri, susţinerea UE a început să crească.

”Filosofia Guvernului premierului Donald Tusk este să-şi definească în mod clar aşteptările şi motivele în rândul comunităţii (europene), dar şi să fie capabil să construiască alianţe în centrul cărora să se afle opiniile sale”, declară însărcinata cu Afaceri Europene în cabinetul şefului Guvernului de la Varşovia, Magdalena Sobkowiak-Czarnecka.

”Oricine îşi pune întrebări azi despre scenariul unei ieşiri a Poloniei din UE ar trebui să răspundă la următoarea întrebare: unde ne-am afla în Războiul din Ucraina, în faţa agresiunii Rusiei în Ucraina, dacă noi, ca Polonie, nu facem parte din UE şi NATO?”, subliniază ea.

Următoarele alegeri locale, prevăzute la 7 aprilie, urmează să ofere un indiciu despre direcţia pe care polonezii vor să o urmeze – euroscepticism sau euroentuziasm.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

NEWS ALERT: Amenințare cu bombă pe Aeroportul din Chişinău. Un avion cu 220 de pasageri, deviat către Iași. A fost activat Planul Roșu

Activitatea aeroportului Chişinău a fost afectată, duminică seară, în urma unei ameninţări cu bombă, cursa aeriană Londra-Chişinău cu 220 de pasageri la bord fiind deviată către Iaşi. Update Aeronava LOT Varşovia-Chişinău a aterizat în cele din urmă pe aeroportul din capitala Republicii Moldova. Cei 220 de...

Viktor Orban: Astăzi, UE reprezintă oligarhii ucraineni și marile companii americane

Există o atmosferă de război la Bruxelles. Astăzi, fără Ungaria, fără poporul maghiar, fără vocea guvernului ungar, nu există libertate în Europa - a spus premierul Viktor Orbán la radio Kossuth Bună dimineața, Ungaria! într-un interviu, scrie Origo.hu Lumea a devenit un loc periculos, toată...

Maia Sandu: „Acest sprijin crucial pentru Ucraina va spori securitatea regională”

Președinta Maia Sandu a declarat că ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina este crucial și va spori securitatea regională. Iar președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Radu Marian a menționat că votul din SUA este esențial pentru menținerea păcii în Moldova”,...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica