Atacului de la Crocus City Hall: Aproape 100 de persoane sunt în continuare date dispărute

Până la 95 de persoane sunt încă dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbaţi înarmaţi au deschis focul cu arme automate asupra spectatorilor dintr-o sală de concerte şi au provocat un incendiu devastator, a anunţat miercuri portalul rusesc de ştiri BAZA, despre care se ştie că are surse în serviciile de securitate ale ţării, relatează Reuters.

Bilanţul oficial al atacului de la Crocus City Hall se ridică acum la 140 de morţi şi 182 de răniţi. Dar BAZA, care are contacte bune în cadrul serviciilor de securitate şi de aplicare a legii din Rusia, susţine că alte 95 de persoane au apărut pe listele întocmite de serviciile de urgenţă pe baza apelurilor oamenilor care îşi caută rudele dispărute.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

“Aceste liste includ persoane cu care rudele nu au reuşit să ia legătura de la atacul terorist, dar care nu se află pe listele cu răniţi şi morţi”, a afirmat BAZA. “Unele dintre aceste persoane au murit, dar nu au fost încă identificate”, menţionează canalul de ştiri.

Anchetatorii ruşi au declarat că atacul a fost comis de patru bărbaţi care au folosit arme automate Kalaşnikov. Peste 500 de cartuşe au fost găsite la faţa locului.

Împuşcăturile au început cu puţin timp înainte ca trupa rock din epoca sovietică “Piknik” să cânte în faţa unei săli pline, în care se aflau circa 6.200 de persoane.

Mai mult de 200 de persoane s-ar putea să se fi aflat încă în clădirea în flăcări cu câteva momente înainte ca acoperişul acesteia să se prăbuşească, a relatat sâmbătă BAZA, citând surse din serviciile de urgenţă care au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere.

Canalele sociale ruseşti au fost inundate în zilele care au trecut de la atac cu apeluri de a ajuta la găsirea victimelor. Pe un grup de chat pe Telegram numit “Crocus. Help Centre”, prietenii şi rudele au împărtăşit numele spectatorilor dispăruţi de la concert şi au cerut ajutor.

“Era cineva pe listă cu numele Igor Valentinovici Klimencenko?”, scria un utilizator sâmbătă seara. “Poate cineva să trimită lista cu victimele?”, solicita el.

Numele Klimencenko nu se afla pe lista cu morţii confirmaţi publicată de Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă.

O altă persoană a scris pe acelaşi chat că unchiul lor lucra nu departe de Crocus şi că nu a mai luat legătura cu el de la atac. “Sunt foarte îngrijorat”, a scris nepotul sâmbătă seara.

Presa locală din regiunea Briansk, din sud-vestul Rusiei, a relatat miercuri că o femeie încă îşi căuta fiul, Dmitri Başlikov, un profesor din Moscova care a mers la concertul “Piknik” împreună cu un prieten, care a reuşit să scape. Nici numele lui Başlikov nu se afla pe lista Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

De atunci, mai multe persoane dispărute au fost confirmate decedate, cum ar fi Arseni, în vârstă de 15 ani, care a mers la concert împreună cu mama sa, Irina Vedeneeva. Canalul de Telegram SHOT a publicat duminică o fotografie a lui Arseni, despre care a spus că i-a trimis-o bunicii sale cu puţin timp înainte de începerea concertului, împreună cu apeluri din partea “pensionarei îndurerate” pentru a ajuta la găsirea lui. Mama sa a fost deja confirmată ca fiind moartă, a precizat SHOT. În fotografie, Arseni, într-un hanorac negru cu glugă, stă în faţa unui poster al trupei Piknik, despre care SHOT a spus că era formaţia sa preferată. Luni, canalul a scris că trupul lui Arseni a fost găsit şi identificat de rudele sale. Numele mamei şi al fiului se află acum pe lista de morţi confirmaţi publicată de Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

NEWS ALERT: Amenințare cu bombă pe Aeroportul din Chişinău. Un avion cu 220 de pasageri, deviat către Iași. A fost activat Planul Roșu

Activitatea aeroportului Chişinău a fost afectată, duminică seară, în urma unei ameninţări cu bombă, cursa aeriană Londra-Chişinău cu 220 de pasageri la bord fiind deviată către Iaşi. Update Aeronava LOT Varşovia-Chişinău a aterizat în cele din urmă pe aeroportul din capitala Republicii Moldova. Cei 220 de...

Viktor Orban: Astăzi, UE reprezintă oligarhii ucraineni și marile companii americane

Există o atmosferă de război la Bruxelles. Astăzi, fără Ungaria, fără poporul maghiar, fără vocea guvernului ungar, nu există libertate în Europa - a spus premierul Viktor Orbán la radio Kossuth Bună dimineața, Ungaria! într-un interviu, scrie Origo.hu Lumea a devenit un loc periculos, toată...

Maia Sandu: „Acest sprijin crucial pentru Ucraina va spori securitatea regională”

Președinta Maia Sandu a declarat că ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina este crucial și va spori securitatea regională. Iar președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Radu Marian a menționat că votul din SUA este esențial pentru menținerea păcii în Moldova”,...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica