Ion Ceban dezvăluie presiunile asupra Primăriei Chișinău la Consiliul Europei

La Consiliul Europei de la Strasbourg, președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a expus în detaliu presiunile fără precedent exercitate asupra Primăriei Chișinău și a angajaților săi.

În discursul său, Ion Ceban a evidențiat impactul negativ al deciziilor unilaterale ale guvernului cu impact negativ asupra bugetului și autonomiei locale a Primăriei Chișinău. El a subliniat că, în ultimii ani, municipalitatea a fost supusă unei presiuni financiare substanțiale, iar competențele delegate au fost însoțite de lipsa alocațiilor financiare corespunzătoare. Au fost aduse în discuție și măsurile financiare impuse unilateral asupra Primăriei Chișinău, precum majorarea salariilor angajaților fără alocarea de resurse adecvate și excluderea din programele sociale, considerând aceste acțiuni ca fiind o încălcare flagrantă a autonomiei locale și un act de discriminare împotriva locuitorilor capitalei.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

„Aceste ajustări, fără câmp de manevră au fost făcute doar pentru municipiul Chișinău, sau în primul rând pentru municipiul Chișinău, fiind o abordare inechitabilă în comparație cu alte primării. Au fost majorate salariile angajaților autorităților publice locale cu 1300 de lei fără alocarea banilor în acest sens și au obligat primăriile să identifice resurse proprii. Amintesc este vorba despre o cifră de 158 de mln de lei. Bani care nu au fost planificați în bugetul Primăriei”.

În plus, președintele MAN a atras atenția asupra relației tensionate dintre autoritățile centrale și cele locale, subliniind presiunile și controalele asupra Primăriei Chișinău, precum și hărțuirea angajaților, drept manifestări ale unei abordări politizate și discriminatorii.

„În anumite cazuri/domenii, sunt constate abordări foarte specifice, diferențiate și contrare literei și spiritului Cartei Europene și recomandărilor Congresului.

În special, este vorba de relația ”specială” a Guvernării cu autoritățile locale ale Mun. Chișinău și autoritățile UTA Găgăuzia, confuzia tot mai mare privind statutul și locul APL de nivelul II, raioanelor. În majoritatea cazurilor suntem în fața unor tendințe de centralizare, confuzii, contradicții și conflicte de competență, fără a exista o discuție și un dialog real și efectiv între Guvern și APL pe aceste teme”.

În încheierea discursului său, Ion Ceban a făcut un apel către comunitatea internațională să monitorizeze atent situația democrației locale în Republica Moldova și să sprijine eforturile pentru consolidarea autonomiei locale în conformitate cu standardele europene.

Aceste declarații au fost susținute de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), care a evidențiat necesitatea atenționării autorităților centrale privind importanța și necesitatea instituirii unui dialog între Guvern și autoritățile capitalei/mun. Chișinău, în vederea soluționării problemelor de interes comun.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

NEWS ALERT: Amenințare cu bombă pe Aeroportul din Chişinău. Un avion cu 220 de pasageri, deviat către Iași. A fost activat Planul Roșu

Activitatea aeroportului Chişinău a fost afectată, duminică seară, în urma unei ameninţări cu bombă, cursa aeriană Londra-Chişinău cu 220 de pasageri la bord fiind deviată către Iaşi. Update Aeronava LOT Varşovia-Chişinău a aterizat în cele din urmă pe aeroportul din capitala Republicii Moldova. Cei 220 de...

Viktor Orban: Astăzi, UE reprezintă oligarhii ucraineni și marile companii americane

Există o atmosferă de război la Bruxelles. Astăzi, fără Ungaria, fără poporul maghiar, fără vocea guvernului ungar, nu există libertate în Europa - a spus premierul Viktor Orbán la radio Kossuth Bună dimineața, Ungaria! într-un interviu, scrie Origo.hu Lumea a devenit un loc periculos, toată...

Maia Sandu: „Acest sprijin crucial pentru Ucraina va spori securitatea regională”

Președinta Maia Sandu a declarat că ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina este crucial și va spori securitatea regională. Iar președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Radu Marian a menționat că votul din SUA este esențial pentru menținerea păcii în Moldova”,...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica