Szijjarto: ”Este timpul ca Europa Centrală să-l delege pe secretarul general al NATO”

Ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, anunță că „ar fi timpul” ca în fruntea NATO să fie numit un secretar general din Europa Centrală și de Est.

”Nicio ţară membră din Europa Centrală şi de Est nu a delegat un secretar general la NATO în întreaga sa istorie, prin urmare ar fi timpul, având în vedere în special faptul că principala provocare de securitate vine din această direcţie”, a declarat miercuri, la Bruxelles, ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, citat de MTI, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Ministerul de Externe de la Budapesta l-a citat pe Szijjarto, care a declarat că Ungaria susţine consolidarea vântului estic al NATO şi speră că ”acest lucru se va reflecta şi în persoana viitorului secretar general”.

Szijjarto a declarat că “o mare parte din ţările din Europa Centrală şi de Est sunt membre NATO de douăzeci sau douăzeci şi cinci de ani”, adăugând că este timpul ca propunerea sa privind viitorul secretar general “să fie luată în considerare”.

Szijjarto: „Ne bucurăm să vedem un candidat din Europa Centrală”

El a spus că este ”clar” că ”o parte semnificativă a membrilor îl sprijină pe premierul olandez în exerciţiu Mark Rutte pentru acest post”.

”Dar Ungaria nu va urma acest exemplu, deoarece NATO este o alianţă de apărare în care liderii trebuie să aibă încredere la cel mai înalt nivel”. ”Noi, maghiarii, nu putem avea încredere într-un om, nu la cel mai înalt nivel, ci la orice nivel, care a vorbit anterior despre îngenuncherea Ungariei… Cred că acest lucru este clar pentru toată lumea”, a punctat şeful diplomaţiei ungare.

Szijjarto a declarat că unele state membre au ezitat, adăugând că “nominalizarea preşedintelui român Klaus Iohannis a creat o nouă situaţie”.

”Ne bucurăm să vedem un candidat din Europa Centrală”, a adăugat ministrul ungar.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

NEWS ALERT: Amenințare cu bombă pe Aeroportul din Chişinău. Un avion cu 220 de pasageri, deviat către Iași. A fost activat Planul Roșu

Activitatea aeroportului Chişinău a fost afectată, duminică seară, în urma unei ameninţări cu bombă, cursa aeriană Londra-Chişinău cu 220 de pasageri la bord fiind deviată către Iaşi. Update Aeronava LOT Varşovia-Chişinău a aterizat în cele din urmă pe aeroportul din capitala Republicii Moldova. Cei 220 de...

Viktor Orban: Astăzi, UE reprezintă oligarhii ucraineni și marile companii americane

Există o atmosferă de război la Bruxelles. Astăzi, fără Ungaria, fără poporul maghiar, fără vocea guvernului ungar, nu există libertate în Europa - a spus premierul Viktor Orbán la radio Kossuth Bună dimineața, Ungaria! într-un interviu, scrie Origo.hu Lumea a devenit un loc periculos, toată...

Maia Sandu: „Acest sprijin crucial pentru Ucraina va spori securitatea regională”

Președinta Maia Sandu a declarat că ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina este crucial și va spori securitatea regională. Iar președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Radu Marian a menționat că votul din SUA este esențial pentru menținerea păcii în Moldova”,...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica