Numărul de îmbolnăviri cu cancer la prostată va creşte puternic în următorii ani la nivel mondial

Numărul de îmbolnăviri cu cancer la prostată va creşte puternic în următorii ani la nivel mondial, în special în ţările mai puţin bogate, potrivit unei modelări publicate în The Lancet, care explică această tendinţă prin îmbătrânirea previzibilă a populaţiei.

“Conform concluziilor noastre, numărul anual de cazuri noi se va dubla de la 1,4 milioane în 2020 la 2,9 milioane în 2040”, rezumă autorii studiului publicat joi, realizat prin extrapolarea unor schimbări demografice deja observate, scrie AFP.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Această creştere poate fi explicată prin “creşterea speranţei de viaţă şi schimbările în piramida vârstelor”, susţin autorii.

Cancerul de prostată, cel mai frecvent cancer la bărbaţi (15% din totalul cancerelor masculine), apare în majoritatea cazurilor peste vârsta de 50 de ani. Iar frecvenţa sa creşte brusc cu cât înaintează în vârstă.

Un număr mare de ţări sărace şi în curs de dezvoltare sunt pe cale de a recupera parţial decalajul faţă de ţările dezvoltate în ceea ce priveşte speranţa de viaţă, ceea ce ar trebui să crească automat numărul de cancere de prostată.

Şi “spre deosebire de alte probleme majore, cum ar fi cancerul pulmonar sau bolile cardiovasculare, această creştere a numărului de cazuri nu poate fi prevenită prin politici de sănătate publică”, subliniază cercetătorii.

De fapt, factorii de risc pentru cancerul de prostată – ereditate, dimensiuni mari, etc. – sunt mult mai puţin evitabili decât, de exemplu, fumatul pentru cancerul pulmonar. A fost stabilită doar o legătură cu excesul de greutate, dar nu se ştie dacă există un mecanism de cauză-efect.

Autorii studiului consideră totuşi că este posibil să se limiteze creşterea numărului de cazuri de cancer de prostată prin diverse acţiuni.

Aceştia recomandă, de exemplu, să se urmărească diagnosticarea mai precoce în ţările mai puţin bogate, menţionând că, de multe ori, cancerele de prostată sunt depistate prea târziu pentru a se putea lua măsuri eficiente.

Pe de altă parte, ei avertizează asupra riscului de “supradiagnosticare şi supratratament” în ţările dezvoltate.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Valeriu Ostalep: “Securiștii români ar fi trebuit să-și informeze conducerea despre ce fac ei greșit în Moldova”

În societatea moldovenească există îngrijorări și temeri cu privire la România din cauza memoriei istorice neplăcute, a impunerii cetățenilor Moldovei a denumirii limbii și a studierii nefirești a istoriei românești, precum și din cauza viziunilor și aspirațiilor expansioniste ale conducerii țării vecine. O astfel de...

Alexei Lungu despre paradoxul tarifelor: Prețul gazelor scade pe bursele mondiale, dar în Moldova crește

Monopol este al doilea nume al regimului Sandu. Doamna președinte a construit un singur centru de decizie în toate sferele, dând la o parte punctele de vedere alternative. Este vorba și despre sectorul gazelor. Ca orice monopolist, Sandu înțelege că indiferent de prețurile stabilite, oamenii...

BBC: Există un risc serios ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia anul acesta

Fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune din Marea Britanie avertizează că Ucraina ar putea fi înfrântă de Rusia chiar în 2024. Motivul ar fi că ucrainenii ajung să simtă că ”nu mai pot câștiga”. Generalul Sir Richard Barrons, fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune (în...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica