A crescut volumul de vinuri exportate pe piețele externe

Volumul de vinuri exportate pe piețele externe a crescut semnificativ în 2023. La fel a crescut și valoarea vinurilor. La nivel de industrie, peste 80% din vinurile liniștite sunt destinate exportului, iar competiția pe plan internațional impune o atenție deosebită pentru strategia de promovare a vinului.

Declarații în acest sens au fost făcute de directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Ștefan Iamandi, în cadrul conferinței naționale a Filierei Vitivinicole, cu subiectul: „Strategii de creștere a pieței și perspective strategice pentru Vinul Moldovei”, transmite IPN.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Potrivit lui Ștefan Iamandi, recunoașterea internațională obținută datorită calității înalte a vinurilor motivează la unirea forțelor pentru creșterea calității produsului. Totodată, acesta a dat asigurări că „tradiția și inovația vor continua să fie pilonii care susțin și contribuie la dezvoltarea filierei vitivinicole în țară”.

Andrian Digolean, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a relatat că în 2023 s-a înregistrat o creștere valorică la toate categoriile vin cu 25%, iar cantitativ de 18%, ceea ce este îmbucurător, având în vedere provocările prin care a trecut și trece Moldova, cum ar fi COVID-19 și războiul din Ucraina. Potrivit lui, anul 2024 se așteptă să fie un an viticol bun.

El a adăugat că ONVV anul acesta a participat deja la evenimente majore care sunt importante prin unicitatea lor, precum Vinexpo din Paris (Franța), s-a deschis Wine of Moldova la Tokio (Japonia), care e o piață strategică importantă, unde se vor putea vinde vinuri cu valoare adăugată mai înaltă. Totodată, la Verona (Italia), în perioada 14-17 aprilie, Moldova va participa la standul Ministerului Agriculturii italian. Secretarul de stat a încurajat viticultorii să semneze contracte de lungă durată cu procesatorii, pentru a nu se pomeni în situația de a nu putea vinde strugurii sau în situația să-i vândă la prețuri derizorii.

Kent Logsdon, ambasadorul SUA în Republica Moldova, a declarat că susține de mai mulți ani industria vinului din Moldova. După cele două embargouri grele din partea Rusiei, sectorul s-a inovat și reorientat spre piețele de export cu valoare dedicată. Actualmente industria vinului generează venituri pentru peste 50 de mii de producători, cu peste jumătate din exporturi către UE. SUA s-a angajat să consolideze aceste succese prin programe care ajută producătorii de vin să se dezvolte, să inoveze și să se extindă pe noi piețe. În opinia ambasadorului, marketingul și promovarea sunt elemente importante în acest efort. Personal este recunoscător pentru oportunitatea de a susține progresul industriei vinului moldovenesc în ultimii trei ani. El a dat asigurări că SUA va susține în timp construcția rezilienței economice și culturale care va asigura un viitor democratic, prosper și sigur pentru Moldova.

Ilona Gruenewald, manager de proiecte Agricultură și Dezvoltare Rurală în cadrul Delegației Uniunii Europene în Moldova, a remarcat că sectorul agroalimentar conduce în materie de inovație, păstrând totodată tradițiile. Aici se remarcă investițiile în calitate și excelență, explorarea noilor piețe și crearea autenticității moldovenești. Împreună cu Moldova, UE a lucrat și va lucra pentru tranziția verde în domeniul agriculturii, și nu doar.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Cornelia Cozonac: Lăsați procurorii să-și facă treaba …..

Jurnalista de investigații Cornelia Cozonac scrie ca ar fi depistat dosare penale la rudele unor membri ai comisiei de vetting. Da eu am mai multe intrebari la Comisia parlamentara, bunaoara cum i-au selectat pe membrii comisiilor de prevetting si vetting. Candidatii propuși de partenerii de dezvoltare...

VIDEO: Scandalul de la Teleradio-Moldova ia amploare

Ies noi detalii despre problemele de la Teleradio Moldova. Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al Teleradio-Moldova, constată un haos fără precedent în instituție. Banii publici se cheltuie în secret, emisiuni de interes public nu se produc, știri despre viața din republică se fac puține,...

Zaharova: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, întrebată în legătură cu posibilitatea ca cele două ţări să devină...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica