Republica Moldova a pierdut în primă instanță un proces deschis în justiția românească

Republica Moldova a pierdut în primă instanță un proces deschis în justiția românească, prin care încearcă să scape de o datorie istorică de zeci de milioane de dolari, rămasă neachitată, pentru importuri de energie electrică de la România efectuate acum un sfert de secol, în anii 1999-2000, relevă documente analizate de Profit.ro.

Marea problemă este că respectiva creanță se află de ani buni în posesia unor creditori privați, după ce le-a fost vândută pe bucăți de către o companie a statului român, ajunsă ulterior în faliment. Astfel că simpla voința politică a actualului Guvern de la București, în condițiile geopolitice de acum, de a renunța la urmărirea datoriei, așa cum prevede un act normativ din anul 2000, nu este suficientă pentru stingerea debitului, fiind nevoie și de compensarea financiară a posesorilor din momentul de față ai creanței, cel puțin pentru banii plătiți pe ea, plus dobânzi.

Problema persistă în condițiile în care relațiile dintre România și Republica Moldova în sectorul energetic au devenit extrem de strânse după startul agresiunii militare a Rusiei împotriva vecinului comun Ucraina. Transgaz din România a preluat operarea întregului sistem național de transport al gazelor naturale de peste Prut, OPCOM a devenit operator al pieței de electricitate din Basarabia, producătorii români de energie sunt obligați să exporte curent în Republica Moldova la preț reglementat, iar cele două țări au încheiat la finalul anului trecut un memorandum care prevede întărirea interconectării rețelelor lor de energie și gaze și constituirea de stocuri moldovenești de țiței și gaze în România.

În rezumat, istoria datoriei, prezentată anterior în detaliu de Profit.ro, cu un an în urmă, începe în noiembrie 1998, când separatiștii de la Tiraspol au oprit livrările centralei de la Cuciurgan către restul Republicii Moldova, după ce Chișinăul a refuzat dublarea prețului de vânzare solicitată de Transnistria, iar Ucraina și-a redus la rândul ei drastic exporturile curent electric în Basarabia.

În aceste condiții, Guvernul Republicii Moldova a cerut ajutor de urgență din partea României, iar în ianuarie 1999 a fost încheiat un contract de export de energie între CONEL din România și Moldtranselectro din Republica Moldova, fostele companii energetice de stat integrate din cele două țări, de dinaintea de divizarea lor pe tipuri de operațiuni (producție pe categorii de combustibil, transport, distribuție, furnizare etc). Contractul a fost prelungit succesiv prin acte adiționale până la 31 decembrie 2000.

După expirarea contractului, în anul 2000, datoriile neplătite ale Moldtranselectro față de CONEL erau indicate la circa 32 milioane dolari. Între timp, tot în anul 2000, CONEL a fost împărțită în 4 companii (Hidroelectrica, Termoelectrica, Electrica și Transelectrica), iar creanța asupra Moldtranselectro a ajuns în posesia Termoelectrica.

În același an, Guvernul Isărescu a emis o ordonanță de urgență, aflată în vigoare, ce stipulează că creanța de 32 milioane dolari a Termoelectrica asupra Moldtranselectro va fi preluată de către statul român, prin Ministerul Industriei și Resurselor (actualmente al Energiei), și ulterior stinsă în condiții stabilite prin acord încheiat între România și Republica Moldova.

″Creanța statului român rezultată din aplicarea acestei operațiuni ar urma să fie stinsă în condițiile stabilite prin acord încheiat între România și Republica Moldova, putându-se avansa chiar ideea unui ajutor nerambursabil către aceasta din urmă″, se afirma în nota de fundamentare a OUG-ului.

Cu toate acestea, creanța a rămas în contabilitatea Termoelectrica, care în 2003 a reclamat Moldtranselectro la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Aceasta a decis, în martie 2004, că moldovenii sunt obligați să le plătească românilor 32 milioane dolari pentru energia livrată, plus dobânzi și penalități. Decizia a fost recunoscută și de justiția din Republica Moldova.

După încă 5 ani, în 2008, Termoelectrica a semnat un acord cu firma românească Titan Total Group SRL, controlată și condusă de omul de afaceri Adrian Duman, prin care i-a cesionat 15 milioane dolari din creanța totală de 32 milioane dolari asupra Moldtranselectro, rezultată din livrările de energie neplătite de către Republica Moldova din 1999-2000. Cesiunea s-a făcut în contul unor mărfuri livrate anterior Termoelectrica de către Titan Total Group, în valoare de circa 207.000 dolari.

În decembrie 2020, la mai bine de 4 ani după ce a intrat în faliment, statul rămânând fără drept de administrare, Termoelectrica, la care lichidator judiciar este Mușat și Asociații, a cesionat, în urma unei licitații, și restul de 17 milioane dolari din creanța totală de 32 milioane dolari asupra Moldtranselectro firmei Farmacia București Tehnoplus Farm SRL, un business de comerț cu medicamente cu rulaj anual de peste 150 milioane lei, controlat de Marian și Ramona Petcu. Aceasta a plătit 341.000 dolari pe partea respectivă de creanță.

Încercând să atace problema de la rădăcină, Moldtranselectro a inițiat pe 17 noiembrie 2022 un proces la Curtea de Apel București, în care a solicitat instanței românești să anuleze hotărârea arbitrală din 2004, cea care a certificat obligația de plată a Republicii Moldova și a permis Termoelectrica să vândă pe bucăți creanța istorică de 32 milioane dolari a companiei de stat basarabene pentru exporturile de energie electrică ale României peste Prut din urmă cu aproape un sfert de secol.

În timpul procesului, în mai 2023, Moldtranselectro a cerut și chemarea în garanție a statului român, prin Ministerul Finanțelor, și obligarea acestuia la încheierea unui acord de compensare, în conformitate cu prevederea din OUG-ul din 2000 al Guvernului Isărescu, potrivit căreia creanța istorică trebuie preluată de stat de la Termoelectrica și stinsă prin acord încheiat între România și Republica Moldova.

″(Reclamanta arată că – n.r.) între acțiunea în anulare sentință arbitrală și chemarea în garanție este o legătură cât se poate de clară, deoarece, dacă se păstrează sentința arbitrală și reclamanta este în continuare obligată la plată, are o foarte mare relevanță cererea de chemare în garanție prin care aceasta a cerut Statului român să semneze acel acord prin care se prevede stingerea obligației.

Prin nota de fundamentare la OUG 79/2000 s-a prevăzut inclusiv posibilitatea unei remiteri de datorie cu titlu gratuit. Așadar, dacă reclamanta ar rămâne în continuare obligată să plătească suma de bani, prin admiterea chemării în garanție, ar putea suferi de această remitere de datorie și, într-un final, să nu mai datoreze suma de bani, fiind vorba, deci, de o legătură cât se poate de evidentă. De asemenea, legătura și interdependența rezultă din faptul că, atât în acțiunea în anulare, cât și în chemarea în garanție, aceasta a avut în vedere același temei juridic, respectiv OUG 79/2000″, se menționează în documentele de la dosar, analizate de Profit.ro.

Remiterea de datorie este definită de Codul civil ca modalitate voluntară de stingere a obligației, ce constă în renunțarea creditorului, cu consimțământul debitorului, la dreptul său de creanță.

Luna următoare, iunie 2023, Chișinăul a transmis public că, în cadrul unei reuniuni bilaterale a grupului de lucru în domeniu, conducerile ministerelor Energiei din Republica Moldova și România au convenit să soluționeze chestiunea datoriei istorice. “Am convenit să închidem capitolul datoriilor pentru un contract de livrare a energiei electrice din România în Republica Moldova din anii 1999-2000, datorii care au fost stinse, dar anumite procese tehnice de radiere din registrele contabile nu au fost finalizate”, a declarat atunci titularul de portofoliu de peste Prut.

Numai că lucrurile nu au stat câtuși de puțin așa. Moldtranselectro a pierdut procesul din România în decembrie 2023, iar cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor de la București, pentru stingerea datoriei istorice în condițiile ordonanței din 2000, i-a fost respinsă ca neavând de fapt legătură juridică cu solicitarea principală, cea de anulare a hotărârii arbitrale din 2004.

În instanță, Moldtranselectro a mai încercat să invoce faptul că nu a aflat de existența OUG-ului românesc ″salvator″ din anul 2000 decât în toamna lui 2022, dintr-o scrisoare primită atunci de la Ministerul român al Energiei, pe care a depus-o la dosar și în care se vorbește despre ″confirmarea îndeplinirii în fapt a OUG nr. 79/16.06.2000″. Argumentul putea evita termenul de prescriere a solicitării de anulare a hotărârii arbitrale din 2004. Instanța nu i-a acceptat însă argumentul.

″Curtea reține că OUG nr. 79/2000 era în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale (în 2003 – n.r.), astfel că reclamanta nu poate invoca necunoașterea ei, având în vedere calitatea sa de parte în litigiul arbitral. În subsidiar, și dacă s-ar accepta teza potrivit căreia reclamanta a fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de existența actului normativ invocat la momentul soluționării acțiunii arbitrale, Curtea constată că reclamanta a luat cunoștință de existența OUG nr. 79/2000 cel mai târziu la data de 26.11.2020, astfel cum rezultă din adresa nr.46-08 din 26.11.2020 emisă de reclamanta Întreprinderea de Stat Moldtranselectro, din care rezultă că avea cunoștință de Legea nr. 209/20.04.2001, prin care s-a aprobat OUG nr. 79/2000. Prin urmare, conform alin. 2 al art. 103 C.pr.civ, reclamanta trebuia să formuleze acțiunea in anularea hotărârii arbitrale și să solicite repunerea în termen în 15 zile calculate de la data de 26.11.2020, formularea acesteia la doi ani distanță fiind tardivă. Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge cererea de repunere în termen ca neîntemeiată″, a statuat Curtea de Apel București.

Moldtranselectro a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, primul termen de judecată fiind stabilit în ultima parte a lunii viitoare.

Între timp, foarte recent, Titan Total Group SRL, care deține 15 milioane dolari din creanța istorică față de Moldtranselectro și are pretenții totale, cu tot cu dobânzi de întârziere, de aproape 50 milioane dolari față de Republica Moldova, a primit o ofertă de vânzare a creanței din partea unei entități juridice din străinătate. Oferta a fost aprobată în adunarea creditorilor firmei românești aflate în faliment, cu votul decisiv al creditorului majoritar, asociatul unic Adrian Duman (97,44% din masa credală) și în pofida votului împotrivă al ANAF (0,22%).

″Creditorul (majoritar – n.r.) aprobă oferta transmisă de Pullman Global Solution având în vedere că din anul 2008 au fost efectuate demersuri de recuperare a creanței de la Întreprinderea de stat Moldtranselectro și până în prezent nu s-a reușit recuperarea creanței. Din punctul său de vedere, oferta transmisă de Pullman Global Solution este cea mai avantajoasă, în contextul economic din Republica Moldova″, scrie în procesul verbal al ședinței adunării creditorilor din 19 februarie 2024, în care nu este precizată suma oferită pe creanță. În document, ANAF desemnează ofertanta cu denumirea ″Pullman Solutions LLC″.

Potrivit documentării Profit.ro, în Wyoming, SUA, este înregistrată din 2017 o companie cu denumirea Pullman Global Solutions LLC, de consultanță și management de proiect, deținută de un antreprenor de naționalitate letonă rezident în Marea Britanie, Andrejs Bradens (62 de ani, născut în 1962). Acesta se prezintă pe contul personal Linkedin inclusiv ca fost campion la canoe al Uniunii Sovietice în 1984 și apare ca fost sau actual asociat și administrator al mai multor societăți din Marea Britanie, Turcia, Cehia, Slovacia, conform registrelor comerciale din țările menționate.

Contactată pentru confirmare și detalii, firma americană nu a transmis niciun răspuns până în momentul publicării acestui articol.