Numărul companiilor chineze listate în lume a crescut

Peste 7.400 de societăţi din China – prezente pe pieţele globale, la finele lunii iunie 2020, cu o capitalizare de piaţă totală de 15,9 trilioane de dolari

China avea, la data de 30 iunie din acest an, 7.425 de companii listate la 15 burse din lume, inclusiv la cele din Shanghai, Shenzhen, Hong Kong şi New York, cu o capitalizare de piaţă totală de 112,31 trilioane de yuani (15,9 trilioane de dolari), în creştere cu 6,24% faţă de finele lui 2019, potrivit unui clasament realizat de Wind Info, preluat Bursa.ro.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Sursa menţionează că pragul de clasare a societăţilor chineze printre primele 500 de companii listate din lume a fost de 31,2 miliarde de yuani (valoare de piaţă) în prima jumătate a acestui an, iar valoarea medie de piaţă din clasament, de 133,5 miliarde de yuani.

Potrivit Wind Info, primele 500 de companii sunt concentrate în sectorul financiar, farmaceutic şi biologic, al tehnologiei informaţiei şi electro­nicelor.

Pe primele trei locuri în clasament se află gigantul tehnologic chinez Tencent, urmat de grupul de comerţ online Alibaba şi producătorul de semiconductori TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Corp.) , cu valori de piaţă de 4,35 trilioane de yuani, 4,11 trilioane de yuani, respectiv 1,95 trilioane de yuani.

Beijingul a avut cel mai mare număr de companii listate în primele 500 din clasament, valoarea de piaţă a celor 96 de companii cotate pe această piaţă ajungând la 19,05 trilioane de yuani. Urmează provincia Guangdong, cu 69 de întreprinderi listate şi o capitalizare bursieră de 14,77 trilioane de yuani, şi Shanghai – cu 60 de companii listate şi o valoare de 6,28 trilioane de yuani.

Dintre cele 96 de companii listate la Beijing, 23 sunt companii de tehnologia informaţiei, inclusiv JD, Xiaomi, Baidu şi Meituan Dianping. La Guangdong şi Shanghai a fost menţinut un impuls de creştere în ceea ce priveşte numărul companiilor listate, conform declaraţiilor făcute de Liu Meilin, analist la 21st Century Economic Institute.

În ultimii doi ani, numărul companiilor listate în cele două zone menţionate a crescut la 13 (Guangdong), respectiv 10 (Shanghai), acestea devenind regiunile cu cel mai rapid avans din China, potrivit sursei.

Deşi numărul companiilor listate în Hangzhou a fost mai mic, aproape jumătate din cifra de la Shanghai, valoarea totală de piaţă a companiilor listate în Hangzhou a fost mai mare decât cea din Shanghai, atingând 6,79 trilioane de yuani.

Regiunea Delta Râului Yangtze avea 131 de companii listate la 30 iunie, reprezentând 26% din primele 500 de companii amintite, faţă de 108 la sfârşitul anului 2018.

Creşterea este susţinută de politicile guvernului, conform afirmaţiilor lui Liu Meilin, care adaugă că, în baza Planului de Dezvoltare Regională Integrată a Deltei Râului Yangtze, lansat în 2019, regiunea a format iniţial un model de dezvoltare economică având Shanghai drept centru şi Nanjing şi Hangzhou sub-centre.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

ULTIMA ORĂ: Gheorghe Cavcaliuc anunță despre resetarea echipei Partidul Politic PACE

Gheorghe Cavcaliuc anunță că Partidul Politic PACE se convoacă astăzi ședința Biroului Politic Permanent al Partidului Pe agenda biroului politic sunt puse următoarele subiecte: Alegerile Prezidențiale din toamna acestui an, decizia de participare și forma. Stabilirea și înaintarea mecanismului prin care să se oblige Președintele...

Horoscop 1 mai – e o zi cu grătare și petreceri cu prietenii pentru mai multe zodii

Horoscop 1 mai - o zi cu surprize. Or să fie schimbări de direcție, de asociere cu un grup, sau cu altul de prieteni, dar distracție tot va fi! Taur E animație la voi, chef de viață, de petrecere, să ieșiți la plimbare, la picnic, poate...

Veaceslav Ioniță: Moldovenii au plătit cel mai mare tarif la gaz din regiune și unul din cele mai mari tarife din Europa

Moldovenii au plătit cel mai mare tarif la gaz din regiune și unul din cele mai mari tarife din Europa, potrivit datelor Eurostat, publicate de expertul economic, Veaceslav Ioniță. Măcar undeva suntem primii, susține expertul. Conform datelor Eurostat, în a doua jumătate a anului 2023, moldovenii...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica