Poliţia a descoperit cel mai mare laborator de droguri sintetice care producea „marfă” de 1 milion de euro pe zi

În Olanda a fost descoperit un laborator imens de droguri sintetice, probabil cel mai mare laborator clandestin de acest fel identificat vreodată .

Potrivit poliţiei olandeze, laboratorul avea capacitatea de a produce zilnic peste o sută de kilograme de droguri sintetice, cu o valoare de piaţă de un milion de euro pe zi, notează Omniapres cu referire la DIGI 24.

„Potrivit serviciului naţional de dezmembrare, este vorba de cel mai mare şi mai profesionist sit de producţie de droguri sintetice descoperit vreodată în Olanda”, se arată într-un comunicat al poliţiei olandeze, relatează Agerpres.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Laboratorul format din două hangare interconectate era amplasat în mediul rural din sud-estul Olandei şi a fost descoperit graţie informaţiilor obţinute din mesaje criptate interceptate, a spus poliţia.

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, de naţionalitate poloneză, a fost arestat la faţa locului. Poliţia nu a exclus să facă mai multe arestări în următoarea perioadă.

Având în vedere amploarea operaţiunii, dezmembrarea laboratorului va dura până duminică.

A fost, de asemenea, deschisă o anchetă.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Ucraina ridică în aer avioanele de luptă F-16

Kievul a transmis că va începe să opereze cu avioanele de luptă F-16 mai curând de cât se preconiza. Ucraina va ridica de la sol avioanele F-16 imediat după Paștele ortodox din 5 mai, au transmis oficialii de la Kiev. Între timp, țara prezidată de...

ULTIMA ORĂ: Control minuțios timp de câteva ore la Aeroport pentru o fostă candidată la primăria municipiului Bălți

O fostă candidată pentru primăria municipiului Bălți, scoasă din alegeri pentru legături cu Șor, a fost ținută câteva ore la Aeroport pentru control minuțios. Este vorba de Victoria Șapa care declară că "ieri am zburat acasă, în țara mea dragă - Moldovă. La aeroportul din...

VIDEO: Demisia șefului Lagardere, pentru acuzații de corupție, îi pică foarte prost lui Andrei Spînu

Demisia șefului Lagardere, compania franceză implicată în scandalul de la aeroportul din Chișinău, după ce a fost pus oficial sub învinuire pentru acte de corupție, îi pică foarte prost vicepremierului Andrei Spînu și nu face decât să accentueze bănuielile rezonabile în legătură cu posibile...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica