Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, marcată astăzi, președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și premierul Dorin Recean au transmis mesaje de felicitare familiilor din Republica Moldova, publicând un video comun pe rețelele de socializare.
Maia Sandu a scris că „nimic nu e mai puternic decât legătura unei familii”.
„Acolo învățăm să iubim, să iertăm, să avem răbdare și să fim sprijin unii pentru alții. De Ziua Familiei, le mulțumim tuturor celor care, prin dragostea lor, țin Moldova unită. În ultimii patru ani, am investit în educație, sănătate, creșterea veniturilor și indemnizațiilor – măsuri care ajută direct familiile din țara noastră. Eforturile noastre au un singur scop: ca fiecare familie din Moldova să trăiască mai bine și cu încredere în ziua de mâine. Sănătate tuturor familiilor!”, a adăugat șefa statului.
Igor Grosu a prezentat un bilanț al inițiativelor implementate în ultimii patru ani, menite să sprijine familiile și să le asigure condiții mai bune de trai. „Astăzi celebrăm familia – un simbol frumos al unității, al speranței și al viitorului. Ne dorim cât mai multe familii fericite în Republica Moldova, care să trăiască în bunăstare”, a scris Grosu.
Cu un rezumat al măsurilor implementate de Guvern, în ultimii ani în sprijinul familiilor din R. Moldova, a venit și premierul Dorin Recean.
@omniapres.md