În ultimii cinci ani, Primăria Chișinău a realizat peste 500 de proiecte de dezvoltare a infrastructurii în suburbiile Capitalei, cu un efort bugetar care a depășit un miliard de lei, a anunțat primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban.
Potrivit edilului, doar în anul 2023, municipalitatea a susținut implementarea a peste 120 de proiecte în suburbii. Acestea au vizat extinderea rețelelor de apă și canalizare, reparația drumurilor, școlilor, grădinițelor și centrelor de sănătate, precum și amenajarea de stadioane, terenuri de joacă, parcuri și zone de odihnă.
la solicitarea administrației și locuitorilor din comuna Bubuieci, pentru anul 2024 au fost prevăzute 13,6 milioane de lei în bugetul municipal, destinați dezvoltării locale. Printre proiectele sprijinite se numără construcția tronsonului străzii Gr. Vieru, între str. Busuiocului și cimitirul nou, reabilitarea mai multor străzi locale, precum și extinderea apeductului și a rețelei de canalizare pe str. Nouă.
Primarul a mai subliniat că din bugetul municipal au fost alocate fonduri pentru proiectarea unui nou bloc de studii la Liceul Teoretic „Toader Bubuiog”, proiectarea unui edificiu cu destinație socială în satul Humulești și pentru amenajarea unui teren sportiv destinat locuitorilor comunei.
În ceea ce privește Grădinița din satul Bîc, cu o capacitate de 160 de locuri, Primăria a bugetat peste 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor, însă suma nu a fost valorificată de către beneficiari. În prima etapă a proiectului, în anul 2022, fuseseră alocate peste 4 milioane de lei.
Tot în 2024, au continuat lucrările de modernizare a Grădinițelor Nr. 1 și Nr. 2 din Bubuieci. Cu sprijinul financiar al bugetului municipal și local, a fost construit un nou gard la Grădinița Nr. 1 și pavată curtea Grădiniței Nr. 2. Investițiile Primăriei Chișinău în comuna Bubuieci s-au ridicat la aproape 24 de milioane de lei. De asemenea, au fost lansate două noi rute de autobuz: Nr. 21 „Bubuieci (str. Ștefan cel Mare) – Chișinău (str. Meșterul Manole)” și Nr. 36 „Bubuieci (str. Gr. Vieru) – Chișinău (bd. Dacia)”.
@omniapres.md