În septembrie 1992 când George Soros a „spart“ Banca Angliei, nu numai lira sterlină s-a prăbuşit. Lira italiană a avut de asemenea de suferit, acela fiind ultimul episod dintr-o întreagă serie de devaluări ale monedei în secolul 20, scrie zf.ro.
În acele momente de haos, resentimentele creşteau puternic în faţa indiferenţei aliaţilor europeni, în special a Germaniei. Acele amintiri ale haosului de pe pieţe reies acum la supraţă în contextul pandemiei, împreună cu vechile diviziuni. Italia a reuşit să devină un membru fondator al euro, însă acuzaţiile reciproce nu sunt niciodată prea departe de suprafaţă, ca şi îndoielile unor sceptici ca miliardarul Soros sau câştigătorul Premiului Nobel Joseph Stiglitz, care cred că este doar o chestiune de timp până când uniunea imperfectă a unor economii divergente se va dezintegra în cele din urmă.
Deşi pariurile pe o dezintegrare a zonei euro s-au dovedit perdante pe termen lung, finanţele în corzi ale Italiei readuc această problemă în atenţia investitorilor din Europa. Dacă nu de alta, perspectiva unei astfel de lebede negre ar putea aduce oportunităţi ocazionale: în 2013, cu Grexitul pe masă, obligaţiunile greceşti au avut un randament de aproape 50%.
„Există doar două opţiuni: fie uniunea se consolidează în timp, fie se dezintegrează“, spune Mark Dowding, de la BlueBay Asset Management. Acesta a cumpărat obligaţiuni italiene, aşteptându-se ca BCE să ofere liderilor politici suficient timp şi spaţiu pentru a se decide.
@omniapres.md
