VIDEO Usatîi a avut dreptate: Instanța a respins cererea Partidului Nostru privind aplicarea retroactivă a tarifelor mai mici la gaz

Renato Usatîi a avut dreptate. Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Centru a pronunțat vineri, 19 aprilie, decizia pe care liderul Partidului Nostru a prezentat-o în ajun. Astfel, magistrații au respins cererea Partidului Nostru de a aplica tarife mai mici la gazele naturale cu efect retroactiv, ca fiind neîntemeiată. Decizia vizează 740 de mii de consumatori.

Joi, 18 aprilie, în cadrul unei intervenții live, Renato Usatîi a declarat că două hotărâri judecătorești au fost scrise la Președinție, „de către Sirioja”, iar magistratul urmează să decidă pe care o va pronunța.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

„Prima variantă pe care Sirioja i-a dat judecătorului este că cererea se respinge ca inadmisibilă, iar a doua variantă – se respinge ca neîntemeiată”, spunea Usatîi.

În 2023, PN a acționat în judecată Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) și a cerut ca tarifele noi, mai mici, la gazele naturale, aprobate pe data de 7 iunie și publicate pe 8 iunie 2023, să fie aplicate cu efectul retroactiv – începând cu 1 februarie 2023.

La început de aprilie 2024, Renato Usatîi a cerut din nou ca tarifele la gazele naturale să fie micșorate. Asta după ce Fabrica de sticlă din Chișinău a cumpărat gaz la un preț de doar 6,80 lei pentru un metru cub. Ulterior, și S.A. „CET-Nord” a efectuat achiziție de gaze naturale pe platforma bursieră operată de Bursa Română de Mărfuri la un preț de 7,35 lei pentru un metru cub, în timp ce consumatorii din Republica Moldova continua să plătească 14,40 de lei.

Ulterior, Renato Usatîi a declarat că și tariful la energia electrică trebuie să fie micșorat, deoarece pe piața din UE s-a acumulat un volum mare de energie electrică la preț negativ, iar recordul a fost în Olanda, unde prețul negativ pentru Megawatt-oră a ajuns la 240 de Euro, iar în Germania 150-160 Euro.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Horoscop 19 mai – o zodie poate să înceapă o frumoasă poveste de dragoste

Horoscop 19 mai - o zi cu noutăți. O să ne bucurăm de prezența unor oameni și de veștile bune pe care ni le-aduc, ca să ne luăm de-acolo energia pentru zilele care vor urma. TAUR O reușită în planul comunicării c-o să-i aduceți pe ai...

Horoscop 18 mai – zodia care va avea parte de o surpriză plăcută

Horoscop 18 mai - o zi cu bucurie. O să ne facem drum prin împrejurimi, poate chiar mai departe de casă, c-or fi oameni care ne așteaptă și o să consolidăm relațiile, atât cele de afaceri, cât și personale. TAUR Poate ați chemat niște prieteni pe...

Valeriu Ostalep: „Populația Republicii Moldova nu vrea să lupte cu nimeni”

Întreaga populație a Moldovei nu vrea să lupte cu nimeni și este îngrijorată de declarațiile militariste ale autorităților. Drept urmare, ei sînt nevoiți să scoată din țară copiii de 16-17 ani, pentru ca aceștia să nu fie nevoiți să lupte mai tîrziu. O astfel de opinie...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica