VIDEO: Victoria Furtună declară că a devenit pericolul principal pentru Președinția țării

Victoria Furtună, care a depus cerere de demisie din Procuratura Anticorupție, s-a adresat în instanța de judecată pentru a-i cere președintei țării, Maia Sandu, despăgubiri de 1 milion de lei. Acesta după ce șefa statului nu i-ar fi răspuns la cererea de a-i prezenta scuze publice.

„Într-o singură lună de la declaratul pericol pentru securitatea statului, am devenit pericolul principal pentru Președinția țării, din surse neoficiale ale președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Declar deschis că în continuare voi fi pericolul principal, dar pentru acte de corupție și încălcări flagrante ale legii. În acțiunile mele în continuare va fi acea luptă pentru a contracara și a preveni actele de corupție și abuzurile săvârșite de către guvernanți”, a declarat Victoria Furtună într-o conferință de presă la IPN.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

De asemenea, ex-procurorul Anticorupție, Victoria Furtună, cere articol separat în codul penal pentru persoanele care stau în spatele trucării licitațiilor publice.

Ea spune că a rămas surprinsă în aceste săptămâni de reacțiile președintei țării atunci când a fost întrebată despre cazul său, calificând aceste reacții ca fiind „bolnăvicioase”. „Îmi aduc scuzele de rigoare față jurnaliștii care au fost amendați, sancționați și obijduiți verbal de către președinta Republicii Moldova. Constat că Maia Sandu, chiar și pe final de mandat, nu a reușit să fie președintele poporului, președintele cetățenilor, dar în continuare a rămas președintele PAS”, a spus Victoria Furtună.

Ea a acuzat șefa statului că folosește instrumentele de stat ca să lupte cu cetățenii care nu sunt de acord cu opiniile sale. „Un președinte care este garantul legii, de fapt încalcă flagrant Constituția Republicii Moldova și este un președinte care își apără doar interesele partidului său și ale partenerilor externi”, afirmă Victoria Furtună.

„Am depus o plângere către Președinția Republicii Moldova pentru ca doamna președintă să-și aducă scuzele de rigoare, însă până în prezent nu am primit nicio replică de la aceasta. De aceea, am înaintat în instanța de judecată o plângere prin care să fie încasat de la doamna președintă un milion de lei, care vor fi redistribuiți caselor de copii”, a precizat Victoria Furtună.

Și la Procuratura Generală a fost depusă o plângere pentru uzurparea puterii de stat, prin care a cerut atragerea la răspundere penală a persoanelor care „continuă într-o manieră abuzivă să uzurpeze puterea judecătorească, doar în scopuri personale”. „Uzurparea puterii de stat este cea mai gravă infracțiune contra poporului. Reforma justiției, inițiată în 2021, salutată și mult așteptată de către noi toți, a fost politizată și transformată într-un abuz politic, subminând astfel independența judecătorească și a procuraturii”, a mai spus Victoria Furtună.

Astăzi Victoria Furtună a anunțat crearea asociației obștești „Vox Populi, Vox Dei”, care își propune să monitorizeze și să scoată la iveală cazurile mari de corupție. Potrivit ei, este vorba despre acele canale prin care se fură milioane de lei de la cetățenii Republicii Moldova.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

VIDEO: Veronica Dragalin susține că acuzațiile lui Andrei Spînu nu pot împiedica cercetarea cazului

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că acuzațiile recente ale de ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, legate de investigarea modului în care decurge licitația de la aeroport, nu pot împiedica cercetarea cazului. Asta deoarece, spune ea, procurorii sunt obligați să se autosesizeze, atunci...

ULTIMA ORĂ: Licitația de la Aeroport se amână pe un termen nedeterminat

Agenția Proprietății Publice anunță că licitația pentru locațiunea (arenda) spațiilor din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) va fi relansată cu ajustarea condițiilor de participare, pentru a atrage mai multe companii internaționale cu renume. Având în vedere că în ultima etapă a licitației anterioare a depus...

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins...

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica